recunosc autorităţile germane, care habar nu au unde au dispărut aceştia. Dintre cei 1,1 milioane de migratori, care s-au înregistrat pentru azil în 2015, circa 13 % nu s-au întors la centrele de primire către care au fost direcţionaţi. O estimare anterioară sugera că de fapt numărul celor care lipsesc este de chiar 600.000.În legătură cu dispariţia lor, părerea ministrului de interne este că „invitaţii cencelarului Merkel” au plecat în alte ţări, sau s-au ascuns în ilegalitate.

Simplu şi clar, nu-i aşa? Este evident că unii dintre ei s-au îndreptat către alte destinaţii, de exemplu, posibil Marea Britanie sau Suedia. Dar este tot atât de clar că o mare parte a trecut în clandestinitate, ceea ce ridică multe alte semne de întrebare şi avertizări de viitoare pericole.

În acest sens, de exemplu, toţi analiştii independenţi au fost de acord că cifra celor 3000-5000 de jihadişti ajunşi astfel în Europa, anunţată de Interpol, dar şi de poliţii naţionale, este o estimare extrem de optimistă, prezentată pentru liniştirea opiniei publice, şi că cifra ar putea fi chiar şi de 10 ori mai mare.

Mai multe pe breitbart.com

 

Anunțuri