O culme a ipocriziei şi a demagogiei tâmpe a fost atinsă de comisarul pentru lărgirea UE,  Johannes Hahn, care a spus, într-un interviu pentru Zeit, că, prin  migratorii care sosesc dinspre Rusia prin nordul Europei, cu punct de plecare Tadjikistan şi Turkmenistan şi destinaţie Norvegia şi Finlanda, aceasta vrea să distrugă Europa.

Este prima declaraţie, şi în acest sens ea trebuie salutată, care admite că sosirea migratorilor ameninţă continentul. Dar nu milioanele de musulmani pe care le aduc ei, ci zecile sau sutele, care vin dispre Rusia şi care nu sunt neapărat musulmani (ceea ce supără foarte tare), sau nu neapărat acelaşi tip de musulmani, ci din cei mai deprinşi cu civilizaţia de tip european (ceea ce iarăşi supără).

Iar gura păcătorului vorbeşte a doua oară de funie în casa spânzuratului atunci când spune că este bănuit un complot. Ştie el ce ştie, şi de, dacă o fac ei, musai să-i bănuiască şi pe alţii. Ca escrosul, care îi bănuieşte pe toţi de escrocherii

Nu vreau să apăr Rusia, care are un bun prilej să dea şi ea una la gleznele moi ale uniunii, dar de la ţânţar la armăsar, e cam cât nasul lui Pinochio, scuze, Hahn, de lungă calea.

Tot mister Hahn recunoaşte că lovitura dinspre Rusia vine chiar în momentul în care UE este deja sub o puternică presiune. Serios? Păi parcă mai voiaţi migratori? Şi nu sunt cei care vă critică rasişti şi nazisţi?

In fine, alte detalii despre marele complot pe breitbart.com.

 

Anunțuri