Conform unei noi biografii a fostului prim ministru Tony Blair, acesta a condus o „conspiraţie a tăcerii” pentru a inunda Marea Britanie cu migratori, dând ordine miniştrilor săi să nu discute în public acest subiect. Biografia afirmă că, în loc să exercite o oarecare formă de control asupra migraţiei, guvernul britanic a lucrat pentru a forţa populaţia „să vadă beneficiile unei societăţi multiculturale” şi, în felul acesta, ţara a primit „două milioane de migratori” în plus decât ar fi fost de aşteptat.Pentru a demonstra veridicitatea acestei afirmaţii, biografia aminteşte remarcile redactorului de discursuri, Andrew Neather, al fostului ministru al muncii. În 2009, vorbind despre o cuvântare pe care o scrisese pentru ministru pe baza unei raport intern primit de la biroul primului ministru , el a spus că:

Drafturi mai timpurii (ale raportului) le-am văzut incluzând, de asemenea, un obiectiv politic: acela ca migraţia de masă este calea prin care guvernul va face Marea Britanie cu adevărat multiculturală.

Îmi amintesc  că am venit de la nişte discuţii cu senzaţia clară că  politică avută în vedere – chiar dacă nu era scopul principal – era acela de a înfunda dreapta în diversitate şi de a face argumentele ei depăşite.

Despre ministrul pentru care erau scrise aceste discursuri, Barbara Roche, cartea afirmă că a mers mult dincolo de ceea ce i-a cerut Tony Blair.

Mai mulţi foşti subalterni ai acesteia au declarat că dna Roche afirma că: Solicitanţii de azil trebuie lăsaţi să rămână în MB. Refuzarea lor ar lua prea mult timp şi ar fi prea emoţională.

Era clar că Roche dorea ca mai mulţi migratori să vină în MB. Ea nu-şi concepea funcţia ca destinată controlului intrării în MB, ci o vedea într-o „modalitate holistică” ca evidenţiind avantajele unei societăţi multiculturale.

Mai mult pe breitbart.com

 

Anunțuri