În Europa, cetățenii reacționează pentru a-și proteja credința, familia și libertatea. Democrația necesită rezistență. Ne amintim cuvintele înțelepte ale lui G.K. Chesterton: „Dacă există un lucru pe care să îl putem dovedi cu adevărat, din istoria pe care chiar o știm, este că despotismul poate însemna dezvoltare, de multe ori o dezvoltare întârziată și, de cele mai multe ori, într-adevăr, sfârșitul unor societăți care au avut principiile democrației adânc înrădăcinate în memoria colectivă. Aproape că putem defini despotismul ca fiind o democrație obosită. În timp ce acesta domină o comunitate, cetățenii nu mai au acea vigilență care, pe bună dreptate, a fost numită prețul libertății; și ei preferă să înarmeze o singură santinelă pentru a veghea orașul, în timp ce ei dorm.”

Chiar și în zilele noastre, un număr mare de cetățeni cred încă în apărarea libertății și a democrației. Ei joacă rolul neprețuit de santinele din întreaga lume.

Când Josè Luis Zapatero a câștigat alegerile anului 2004 din Spania, puțini oameni au înțeles cu adevărat ce se va declanșa în țară – și în întreaga Europă – odată cu victoria acestuia. La începutul mandatului său de prim-ministru din 2004 (care avea să dureze până in 2011), Zapatero a declarat că dorește să „schimbe intrarea Spaniei în noul mileniu prin tăierea rădăcinilor religioase și culturale”.

De atunci, Spania a fost supusă unor schimbări radicale și forțată treptat să înfrunte provocările extreme ale secularismului. Prin intermediul legilor sale pentru simplificarea divorțurilor, pentru legalizarea „căsătoriilor” între persoane de același sex și pentru inseminarea artificială, Zapatero a lăsat ca moștenire daune însemnate în sfera socială și culturală – distrugeri ce par aproape imposibil de reparat.

Unul dintre primii oameni care a prevăzut această provocare epocală, a fost Ignacio Arsuaga, fondatorul Hazte Oir. Lucrând atât cu lideri ai mai multor mișcări și rețele ce susțin valorile vieții și ale familiei, cât și cu juriști ce apără libertatea educației și a conștiinței, Hazte Oir a organizat rezistența față de legile aprobate de majoritatea socialistă a Parlamentului și față de schimbările culturale impuse poporului.

Arsuaga a scris o carte excelentă despre „Planul Zapatero”, descriind cu acuratețe unele dintre aceste evoluții. Lui Zapatero i-a fost ușor să își impună planurile ideologice cu aroganță; ambițiile sale pentru putere i-au convins pe liderii de stânga să îi susțină teoriile ce păreau să exprime ideile de bază ale socialismului european modern.

Biserica Catolică a susținut în mod oficial doar o singură manifestare dîn societatea civilă europeană: marea adunare publică împotriva propunerii guvernului italian Prodi (2006-2008), de legalizare a „parteneriatelor civile”. Această adunare de Ziua Internațională a Familiei, din 12 mai 2007, a adus împreună în Piața San Giovanni din Roma, 1,5 milioane de oameni și a reușit să împiedice adoptarea legii parteneriatelor civile între persoanele de același sex. Proiectul a fost amânat iar guvernul Prodi a pierdut încrederea Parlamentului în ianuarie 2008, la șapte luni după marea demonstrație din Piața San Giovanni.

Dar lupta era departe de a se fi terminat. În anul 2015, sub conducerea socialistului Matteo Renzi, guvernul italian a planificat adoptarea a două legi noi în anul 2016: una ce legalizează căsătoriile între persoane de același sex – incluzând dreptul acestora de a adopta copii – și o lege împotriva „homofobiei”. Ca răspuns, mai mult de un milion de italieni au ieșit pe străzile Romei pe 20 iunie 2015, pentru a protesta împotriva planurilor guvernului, care, pe deasupra, includeau și ideologia genului în curriculum-ul școlar.Massimo Gandolfini, coordonatorul național al comitetului „Difendiamo i nostri figli” (În apărarea copiilor noștri), a anunțat că o altă demonstrație națională va avea loc în următoarele câteva săptămâni.

În ultimii ani, datorită crizei economice și a abandonării multor idei în care liderii de stânga europeni au crezut, conducătorii multor națiuni luptă în numele unor așa-numite „noi drepturi”. Acestea iau pur și simplu principiile obligațiilor și binelui comun ale cetățenilor și le mătură sub preș. „Drepturile noi” sunt invocate ca armă pentru distrugerea rădăcinilor culturale, a tradițiilor civile și a valorilor creștine din fiecare țară – și, în mod ironic, pentru a duce deja existentele inegalități la extremă.

În istoria europeană recentă, fiecare guvern care a încercat impunerea acestor „noi drepturi” (mai bine zis „privilegii”), a urmărit evitarea unei dezbateri dificile pe subiectul reformei structurale și responsabilității liderilor de a servi și ajuta oamenii. În loc de a urma ideile lui Karl Marx, socialismul politic a părut că urmează expresia latinească a lui Juvenal: „panem et circenses” (Satira X). Datorită crizei economice din anul 2008 și a consecințelor sale tragice, dar și a sărăciei în creștere, liderii politici au încurajat o stare de confuzie și perpetuarea unor dezbateri inutile, pentru a distrage atenția publicului de la propria inepție. De fapt, pe durata cât au condus Spania, Grecia, Irlanda și Portugalia, toate guvernele socialiste europene au experimentat contestări publice de amploare și crize economice.

Pe partea cealaltă, Ungaria a trăit o revigorantă întoarcere la valorile tradiționale. Marele triumf al lui Victor Orban din timpul alegerilor locale din 2010, a condus la o reformă constituțională; națiunea maghiară și-a definit în mod clar originea creștină, familia și viața umană ca baze ale valorilor naționale. Deloc surprinzător însă, amendamentele constituționale au declanșat o aversiune puternică din partea multor instituții europene, care au răspuns schimbărilor cu o violență fără precedent, îndreptată către Ungaria și liderii politici ai acesteia – mergând până la a le intenta procese de încălcare a valorilor. Decizia curajoasă și nepopulară a Ungariei reprezintă un stadiu fundamental în evoluția pozitivă, ce are loc în prezent în multe dintre țările Europei și printre cetățenii acesteia.

Nenumărate articole pot fi scrise despre interesele care i-au condus pe mulți politicieni, pe mari ONG-uri filantropice și pe propunătorii ideologiei „corectitudinii politice” înspre organizarea unei ofensive atroce la adresa Ungariei, așa cum a fost cazul dezbaterii ce a avut loc în Consiliul Europei în anul 2013. Chiar și acum, apar în mod regulat articole pe primele pagini ale ziarelor din întreaga lume, împroșcând critici și acuzații false la adresa domnului Orban și a guvernului acestuia. În timpul campaniei politice din 2014, criticii au susținut cu înflăcărare opoziția socialistă, însă spre rușinea lor, coaliția din jurul lui Orban a câștigat din nou. Schimbările constituționale și curajul domnului Orban și a întregii țări de-a lungul acestor ani de critică și agresiune, dau un exemplu încurajator altor națiuni și multor cetățeni europeni, așa cum a fost observat din victoria recentă a Partidului Lege si Justiție (conservator) în Polonia.

Împreună cu Polonia și Ungaria, alte țări europene au experimentat mișcări de mare amploare ale cetățenilor care și-au exercitat drepturile democratice de a lua poziție, în mod creativ și adecvat, împotriva legilor considerate nedrepte și periculoase pentru principiile egalității și drepturilor copiilor, în special în Regatul Unit și în Franța. Situația francezilor se aseamănă cu experiența spaniolilor aflați sub conducerea guvernului Zapatero. După victoria președintelui Hollande din mai 2010, miniștrii ambelor partide și-au afirmat public intenția de a „schimba în mod radical rădăcinile creștine catolice franceze”. Dar opoziția publică în fața legilor radicale (cum ar fi legea Taubira a „căsătoriei” unisex) datorată, în parte, eforturilor Masoneriei Franceze – a arătat că, probabil, seculariștii francezi nu vor găsi aceste origini creștine atât de ușor de schimbat.

Seculariștii totalitari anti-catolici nu ar fi putut prezice niciodată faptul că milioane de oameni și zeci de asociații din societatea civilă franceză se vor aduna la mitingul „Manif Pour Tous” și la inițiativele asociate acestuia, care continuă să se dezvolte sub diverse forme. Aceasta este o reacție în masă a cetățenilor, aducând împreună catolici, protestanți, musulmani și chiar seculariști.

De asemenea, în anul 2013, multe asociații creștine din Regatul Unit s-au adunat pentru prima dată pentru a înființa „Coaliția pentru Căsătorie” și pentru a se opune noii propuneri a guvernului Cameron de a recunoaște uniunile dintre persoanele de același sex ca având statutul de mariaj. Coaliția a adunat un număr uriaș de semnături (aproape 670.000) pentru petiția împotriva măsurilor guvernului, și în favoarea căsătoriilor naturale.

Între timp, pe 25 martie 2012, a avut loc primul din cele două referendumuri organizate prin eforturile „Alianței pentru Protecția Copiilor” din Slovenia. Două referendumuri identice au fost necesare din cauza aroganței majorității parlamentarilor, și totuși, în ambele situații, cetățenii sloveni au votat împotriva schimbării codului civil ce ar fi urmat să includă în definiția termenului „familie” uniunile persoanelor de același sex, precum și adopția copiilor de către aceste cupluri. După referendumul din martie 2012, liderul Aleš Primc a condus din nou, pe 20 decembrie 2015, coaliția pro-familie slovenă către o victorie incredibilă și către reafirmarea suportului cetățenilor față de familia tradițională.

Între timp, pe 1 decembrie 2013, poporul croat a impus modificări clare prin intermediul unui referendum constituțional, care a definit căsătoria ca fiind uniunea dintre un bărbat și o femeie. Asociația „În Numele Familiei” a adunat sute de mii de voluntari din întreaga țară, organizând o campanie uimitoare pentru un referendum, prin care voința poporului a prins glas și s-a afirmat cu putere.

Pe 7 februarie 2015, „Alianța pentru Familie” din Slovacia, a condus țara către unreferendum pentru definirea căsătoriei și familiei naturale. „Alianța pentru Familie”, înființată în decembrie 2013, unește peste 140 de organizații ce țin de diferite aspecte ale vieții civile și religioase din Slovacia, cu scopul de a promova căsătoria și familia. Aceasta reprezintă punctele de vedere și interesele a peste 250.000 de cetățeni slovaci. Alianța a observat rezultate excelente – în special după apelul public al Papei Francisc în favoarea inițiativei pro-familie. Cvorumul referendumului a fost redus, însă numărul de votanți pro-familie a fost mai ridicat decât în anul precedent, iar majoritatea relativă în favoarea căsătoriei și familiilor naturale a fost covârșitoare. Referendumul a cerut ca în Constituția națională să existe o definiție specifică a căsătoriei ca fiind între un bărbat și o femeie, pentru a preveni adopțiile de copii de către cuplurile de homosexuali și promovarea ideologiei genului în școli, și pentru a extinde libertatea educației.

Mai multe pe culturavietii.ro.

Un articol de Luca Volonte CEO-ul Fundației Novae Terrae și președintele Institutului Dignitatis Humanae. A fost membru al Parlamentului italian timp de optsprezece ani și președinte al grupului Partidului Popular European în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.