Dat fiind faptul că, după cum reiese din comentarii, unii dintre cititori nu au înţeles care este legătura între finanţările din Norvegia, Barnevernet, ruşi şi Alina Mungiu, le punem la dispoziţie un articol apărut în ziarul Cotidianul, care le va lămuri nelămurirea.

În imagine, Alina cu mentorul ei, Ana Pauker.Fundaţia Alinei Mungiu este finanţată masiv cu bani din Norvegia. Aşa se explică apariţia editorialului „SIE, trezeşte-te! Ruşii sunt în spatele campaniilor antioccidentale sub pretextul protecţiei copiilor”, care poate fi încadrat în ciclul „Halatul, cît costă, doamnă, halatul?” Textul a apărut pe „România curată”.

 Alina Mungiu scrie negru pe alb că miile de oameni care au participat la mitingurile din mai multe oraşe din Europa sau SUA pentru susţinerea cauzei familiei Bodnariu au fost organizate de Rusia pentru a lovi în Norvegia! Drept urmare, Alina Mungiu se adresează direct SIE pentru a-i declara pe manifestanţi SPIONI AI RUSIEI: „SIE, trezeşte-te!”, urlă din toţi rărunchii ONG-ista noastră!

Cazul la care se referă este binecunoscut în România: familia Bodnariu s-a trezit că toţi cei 5 copii, care au şi cetăţenie română, au fost luaţi cu forţa de o organizaţie de protecţia copilului, care urmează să le stabilească destinul. Emoţia provocată în opinia publică a fost uriaşă, mai ales după ce s-a aflat că mai sînt încă 6 familii de români în aceeaşi situaţie, astfel încît s-a semnat chiar şi o petiţie care a strîns peste 100.000 de semnături.

Scandările oamenilor sînt catalogate de Alina Mungiu ca fiind „obişnuitele hămăituri rituale ale demonstranţilor”. Ca şi cum n-ar fi trăit în România, Alina Mungiu se miră că o ţară ca a ei îndrăzneşte „să protesteze contra tratamentului la care sunt supuşi copiii lor în ţările cele mai civilizate din lume”, aceste proteste fiind „însoţite de un cor în media care îndeamnă oamenii să cântărească din nou valorile tradiţionale”! Toate aceste manifestări fireşti ale românilor, obişnuiţi să-şi crească singuri copii, oricît de grea le-ar fi viaţa, „sunt o enormă manipulare rusească”, scrie dezinvolt Alina Mungiu!

Pînă şi Alina Mungiu simte nevoia să se întrebe: „Ce urmăresc ruşii?” Răspunsul ei este la fel de stupefiant ca întreaga construcţie a textului: „Păi, nimic mai simplu. Să captureze agenda în care altfel ei ar fi oamenii răi; să culpabilizeze Occidentul şi să îl arate ca pe o entitate fragilă şi degenerată!

Aproape firesc vine o altă întrebare din partea Alinei Mungiu: „De ce ţări ca a noastră contribuie la aşa ceva, când altfel pretindem că suntem cât se poate de anti-ruşi?” Tot ea identifică 3 răspunsuri:

– 1. „Avem un segment de populaţie foarte apropiat de sistemul de valori şi cogniţii al ruşilor şi pe fond opus Occidentului”! La acest punct, identifică şi doi vinovaţi: Dan Puric şi Arsenie Boca! Puric pentru că „pentru că întreţine prin misionarismul lui la nivel de salon de recuperare post-abuz starea de confuzie mentală”, iar Arsenie Boca pentru că vorbele lui „sunt copiate la indigo din Rusia, dar copii mai slabe”. Şi conchide Mungiu: „Nu toţi ăştia fericiţi să nu aibă mintea acasă sunt plătiţi de ruşi, dar toţi fac jocul ruşilor! Peste toate acestea, „mai avem şi o presă foarte coruptă, fără niciun fel de valori şi cod etic clar”. Halatul, cît costă, doamnă, halatul?

– 2. Cîţiva parlamentari români, mînaţi de impactul puternic al cazului din Norvegia în opinia publică, s-au dus la Oslo pentru a vedea la faţa locului care este situaţia celor 5 copii. Alina Mungiu a sărit cu picioarele şi pe ei: avem lideri care nu merită nici prima silabă de la nume,nişte impostori care din populism şi pentru voturi (enfin, trebuie verificat dacă e doar asta) iau primul avion şi se duc în Norvegia, care cântă la orice în loc să dirijeze ei corul. Deputaţii PNL şi PSD care s-au dus la Oslo (Dolha, Vasiliev, Ben-Oni Ardelean, Corlăţean) ca şi preşedintele Consiliului Judeţean şi prefectul din Sibiu care ne-au ţinut discursuri pe tema asta sunt de remarcat cu nume întreg şi urcaţi în topul penibilităţii. Halatul, cît costă, doamnă, halatul?

– 3. Toate acestea, crede Alina Mungiu, se întîmplă pentru că serviciile noastre secrete nu fac destul să protejeze ţara, care include spaţiul de dezbatere public, care ar trebui el însuşi inclus în ceea ce trebuie să fie securizat”!

Iar acum, ţineţi-vă bine!, căci urmează bomboana de pe colivă a textului Alinei Mungiu: „Am ajuns la concluzia că, mai rău decât imorală, această practică e o sursă de ineficienţă publică majoră, amestecul SRI şi SIE în treburile politice e de fapt o diversiune de la treburile lor, care există şi sunt serioase, ei trebuie să raporteze în Parlament şi nouă tuturor care e amestecul rusesc în presa noastră, ei trebuiau să pună în context european toată povestea cu copiii, cu asta trebuie să se ocupe agenţii lor, nu să facă PR pentru şefi prin presa din ţară”.

Citind cu atenţie acest text, oricine ar fi tentat să sune la 112, căci asemenea afirmaţii nu pot fi făcute de cineva care are toate ţiglele pe casă sau, cum spune chiar Alina Mungiu, care are „mintea acasă”. Să susţii că nişte manifestaţii de solidaritate cu o familie care s-a trezit cu copiii luaţi brusc din casă ar fi manipulări ale ruşilor, sub comanda directă a lui Putin te face să crezi ori că s-au terminat medicamentele din farmacii, ori că autorul unor asemenea aserţiuni este angajatul unei agenturi care vrea să-i batjocorească pe români!

Cam acestea ar fi concluziile pe care le-ar putea trage cei care citesc textul şi se limitează la a-şi face cruce, rugîndu-se pentru sănătatea autorului. Cititorii avizaţi, însă, ar căuta şi alte răspunsuri, căci ele sînt la vedere!

Astfel, ştim cu toţii că, de ani de zile, Alina Mungiu trăieşte (şi trăieşte bine) din coordonarea unor fundaţii finanţate de George Soros. Lucrurile sînt binecunoscute, despre ele scriindu-se tomuri întregi în ultimii ani.

Pentru cine îşi pune însă întrebarea: de ce sare acum Alina Mungiu în apărarea Norvegiei, acuzîndu-şi proprii concetăţeni că ar face jocurile ruşilor lui Putin, încercăm mai jos să le dăm un răspuns.

Fundaţia Societatea Academică Română” (SAR), pe care Alina Mungiu o conduce de ani de zile, a primit finanţări uriaşe de la „FUNDAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA SOCIETĂŢII CIVILE”, care este „operatorul Fondului ONG în România”! Pe pagina oficială a FONDULUI ONG citim că este „finanţat de Islanda, Liechtenstein şi NORVEGIA! Iată un extras:

În ultima parte a textului de mai sus, citim că aceste fonduri au drept scop şi „întărirea relaţiilor bilaterale între România şi statele donatoare Islanda, Liechtenstein şi NORVEGIA”! Scop nobil, însă Alina Mungiu, de teama că ar putea pierde finanţările, crede că întărirea acestor relaţii bilaterale înseamnă să-şi denigreze ţara, poporul şi să pupe steagul celor care-i dau bani cu nemiluita!

În sinteză, numai ultimii bani obţinuţi de „SOCIETATEA ACADEMICĂ ROMÂNĂ” (SAR) a Alinei Mungiu de la FONDUL ONG, finanţat de Norvegia, sînt aceştia:

Aşadar, pentru 2 proiecte, „SOCIETATEA ACADEMICĂ ROMÂNĂ” (SAR) a primit 273.916,67 euro! Pentru a înlătura orice semn de întrebare, publicăm şi datele de pe pagina oficială a FONDULUI ONG, unde se regăsesc sumele de mai sus:

Iar aceste sume se referă doar la cele două proiecte ale SAR, însă pe lista completă de finanţări din FONDUL ONG sînt şi alte sume primite de către mai multe ONG-uri controlate de Alina Mungiu!

Cu aceste documente în faţă, înţelegem motivul iritării Alinei Mungiu: manifestaţiile de solidaritate cu familia Bodnariu deranjau autorităţile din Norvegia, principala ţără care alimentează FONDUL ONG, de unde „SOCIETATEA ACADEMICĂ ROMÂNĂ” (SAR) a Alinei Mungiu primeşte finanţările!

Cine citeşte integral textul Alinei Mungiu, va sesiza că autoarea îi acuză şi pe manifestanţii din Germania, de la mitingurile împotriva imigranţilor, că ar fi manipulaţi tot de ruşii lui Putin. De ce o doare în fund pe Alina Mungiu ce fac nemţii la ei acasă? Pentru că fata trăieşte acum în Germania şi vrea să arate autorităţilor de acolo că-şi merită şi acele finanţări!

Avînd acum la dispoziţie aceste date, sîntem tentaţi să repetăm după Alina Mungiu: „SIE, TREZEŞTE-TE!”, numai că subiectul unor investigaţii ar trebui să fie chiar Alina Mungiu, cea pentru care ţara ei nu este decît locul spre care poţi să scuipi, fiind răsplătit pentru acest gest cu sute de mii de euro!

Anunțuri