Călare pe sub 1 % cât îi dau toate sondajele, doamna procuror reformat la LGBT-ism, Monica Macovei dă cu mistica în populaţie şi ameninţă cu iadul pe pământul României aruncând cu profeţiile şi presupunerile,ca PSD-ul cu promisiunile. Acu, dacă tot vin dintr-o ramură comună comunistă, nici nu s-ar putea altfel.Întrebată într-o conferință de presă unde ar ajunge Capitala cu Marian Munteanu primar general, Monica Macovei a replicat: ”În Iad”.

”În Iad. Deci, nicăieri. Presupun că este un blat cu PSD și o să ne trezim cu doamna gospodină Firea și o să primim rețete de mâncare și de prăjituri. (…). Este o rușine o asemenea propunere (cea a PNL — n.r.). Nu are ce să facă pentru București domnul Munteanu, cum nu are ce să facă nici doamna Firea. Nu au ce facă pentru că nu se pricep la administrație deloc”, a spus Macovei.

Ea a adăugat că Marian Munteanu nu ar putea duce România spre progres și securitate. ”Marian Munteanu nu poate duce România spre progres (…) și nici spre securitate. Noi avem nevoie de securitate în acest moment (…) care vine de la NATO, unde cel mai important stat este SUA, (…) și de la Uniunea Europeană”, a mai spus Monica Macovei.

Întrebată cum anume ar putea afecta un primar securitatea României, Macovei a afirmat că ”oricine” o poate strica. ”Cine știe ce declarații o să facă. Orice declarație pe care o face orice om politic, și primarul Capitalei este un om politic, se consemnează de toate ambasadele și, în câteva minute, a plecat în toată lumea. Eu nu spun că va strica, dar ne va da de lucru mult mai mult și inutil. Și mai e ceva. Este candidatul PNL, un partid care a dat un președinte și care vrea să vină la guvernare. Și atunci eu merg pe logică: americanii se vor întreba ‘păi, poate și PNL crede la fel dacă l-a propus pe acesta candidat’. Adică, ne ridică mari probleme”, a explicat Macovei, opinând totuși că bucureștenii nu îl vor vota pe Marian Munteanu.

Conform Agerpres.ro