O analiză mai veche pe o temă mereu actuală. Cum între timp numărul prietenilor mei a crescut de câteva ori, m-am gândit să reiau unele dintre textele publicate la începuturile acestui site (2016).
Scăderea populaţiei indigene a Europei şi îmbătrânirea sa sunt o realitate. Dar sunt ele şi un pericol? Justifică ele o migraţie masivă de persoane din alte fundamente culturale şi religioase, cu un complet alt mod de viaţă şi care nu numai că refuză să renunţe la identitatea lor în favoarea integrării, ci vizează mai curând dominarea şi supunerea, într-un viitor apropiat, a localnicilor?
Scăderea natalităţii pentru toate popoarele europene este un fapt indiscutabil. Acolo unde indicele de natalitate saltă mai către 2 (Franţa 2,1) aportul vine şi de la o păstrare a tradiţiei familiei numeroase, dar în special de la migratorii stabiliţi acolo, de altă factură, de exemplu, decât turcii din Germania. Dacă aceştia din urmă, care s-au adaptat mai mult la modelul familial european recent, şi au ajuns la o natalitate mai redusă, au un indice de 2,4 ( oricum dublu faţă de cel al germanilor), magrebienii şi africanii din Franţa au indici de peste 3 chiar 4, adică de 3, 4 ori mai mari decât cel al francezilor albi.
Cauza principală a acestei scăderi a natalităţii este secularizarea (proces prin care gândirea religioasă, practica religioasă şi instituţiile religioase îşi pierd semnificaţia socială), ieşirea de sub modelul tradiţional al familiei, în special, şi de sub normele de viaţă creştină, în general.
Impunerea ideologiilor socialiste (progresiste, adică neo-comuniste, liberale de stânga, adică socialiste) pro-avort şi LGBT-iste, care au atacat conceptul creştin tradiţional de familie şi diferenţele naturale dintre bărbat şi femeie, au avut ca urmare scăderea tot mai drastică a numărului nou-născuţilor. Aportul principal la această scădere îl are explozia avorturilor. Aşa cum arătam într-un material anterior, cu cele 220.000 avorturi pe an în ultimii 40 de ani, Franţa a pierdut un plus de populaţie tânără de circa 20 de milioane (din aceste naşteri şi cele care urmau din familiile nou formate).
Situaţia României este însă mult mai gravă, iar crimele acestui holocaust sunt mult mai multe: între 1958 şi 2008 s-au făcut 22.178.906 de avorturi, deci dublu faţă de Franţa pe o aceeaşi perioadă de 50 de ani. Ceea ce, raportat la o populaţie mult mai mică, înseamnă mai multe avorturi pe femeie: circa 3. Procentul de avortare faţă de numărul de sarcini a ajuns în anumite regiuni şi la aproape 70 %!!!
Natalitatea nu este însă o cauză pierdută, aşa cum se grăbesc să o considere (să o planifice, de fapt) şi să o anunţe (i)responsabilii europeni din UE sau naţionali. Renunţarea la aceste ideologii, arderea lor în crematoriul coşmarurilor sociale planificate, poate inversa în scurt timp aceasă tendinţă. Cu o perioadă în care populaţia va continua să scadă şi să îmbătrânească.
Dar scăderea populaţiei nu este un cataclism, iar îmbătrânirea poate fi stabilizată şi apoi inversată, dacă natalitatea trece dincolo de 2,1 şi revine către cifre măcar egale cu cele din 1960 (medii generale pe ţări de peste 2,1 cu vârfuri de aproape 4).
Toate generaţiile trecute au fost mai puţin numeroase decât cea actuală. Astfel, faţă de circa 540 milioane în 2016 (fără partea europenă a fostei URSS), Europa avea în 1900, 304 milioane, în 1950, 393 milioane, în 1970, 460 mil, în 2000, 520 mil. Şi au mai fost şi două războaie pustiitoare cu mari pierderi de populaţie.
Etapele celor două războaie pot fi luate ca nişte exemple în sine a ceea ce înseamnă o natalitate ridicată şi cât de repede se pot reface pierderile. Datele statistice arată că Europa de Vest, de exemplu, a intrat în război în 1914 cu 263 milioane cetăţeni, avea în 1918 261 mil, urmeză o scădere d la 256 mil în 1919, apoi revenirea şi 264 mil în 1923.
La al doilea război cifrele sunt următoarele: 290 mil în 1938, 295 mil în 1943 şi ’44, 293 mil în 1946, 297 mil în 1947.
Chiar dacă porneşte de la o realitate – natalitatea scăzută va duce, în lipsa migraţiei, la scăderea populaţiei Europei – concluzia este falsă. Nu e niciun pericol. Poate doar pentru marile companii care îşi văd restrânsă piaţa de consum.
Sau altfel spus, scăderea populaţiei (şi implicit îmbătrânirea ei) este un pericol numai dacă ea este coroborată cu o migraţie masivă de persoane tinere, mai ales bărbaţi şi musulmani, care, împreună cu rudele şi femeile lor, pot ajunge la zeci de persoane per familie şi deci la posibilitatea de a deveni dominante în scurt timp.
Concluzia nu poate fi decât una singură: dacă în sine argumentul pericolului scăderii a populaţiei nu rezistă, este evident că politica „open borders” este une planificată pentru a înlocui actuala populaţie a Europei.
Cine suntem 
[…] Sursă: Despre „marele pericol” al scăderii populaţiei şi soluţia importului de populaţie afro-asia… […]
ApreciazăApreciază
Tocmai invers. Am vrut să arăt că deşi a fost război populaţia nu a scăzut decât foarte puţin pt că natalitatrea era mare.
Nu am nicio încredere în cifrele înaintate de cercetătorii din birou. Cum adică ireversibil, dacă, brusc, să zicem, femeile productive s-ar apuca să facă 2, 3, 4 … copii? E o tâmpenie. Chiar şi pe un trend mai încet de revenire la peste 2,1 şi tot se ajunge la stabilizare şi apoi creştere. Dacă se rămâne sub 2,1 da, atunci scăderea e continuă, dar altfel e o prostie. Neconfirmată de nicio experienţă istorică în multe mii de ani.
Japonia în criză sau nu, rămâne a treia economie a lumii, nu primeşte migratori şi preferă să moară pe mâna ei – ca un samurai – decât pe mâna altora. (Deşi, precis, nu va muri.) Căci dacă îi aduci pe alţii care să te înlocuiască ce ai salvat? Teritoriul? Economia? – nu căci nu cred că va mai fi prea multă într-o societate isalmică, de ex. Cultura? Nu căci vine alta. Şi atunci? Nu e mai normal să încerci să se salvezi – aşa e şi natural, în sensul firii, sinuciderea e o aberaţie, o deviere de la normalul firii -?
ApreciazăApreciază
Aprecierile tale sunt doar partial adevarate, Paul.
Intr-adevar, scadere a populatiei s-a inregistrat si in timpul razboiului. Insa pe atunci realitatile sociale erau cu totul altele: in Europa de vest nu exista progresismul, iar in URSS au fost impuse masuri dure de inginerie demografica (Stalin a restrictionat sever avortul). Asa ca s-au redresat rapid.
Intr-adevar, nu scaderea populatiei reprezinta neaparat pericolul, ci scaderea natalitatii sub o anumita limita considerata a fi pe la 1,3. Sub aceasta valoare situatia este ireversibila intrucat populatiile tinere sunt pur si simplu prea mici pentru a mai face fata nevoii de copii a societatii. Or, cam asta e situatia acuma in Europa! Nici in perioada razboiului natalitatea nu a fost atat de scazuta.
Pe de alta parte in razboi au murit si foarte multi batrani, impreuna cu tinerii; acum batranii traiesc mai mult si costurile asistentei sociale si sanitare sunt mult mai mari.
Iar situatia Romaniei este particulara si mult mai grava ca a altor tari pentru ca urmeaza sa iasa la pensie o intreaga generatie activa (67-89) care nu are de cine sa fie inlocuita.
Privind avansul economic, vezi cazul Japoniei: de 2 decenii de cand s-a intrat in criza demografica economia tarii se zbate intr-o criza perpetua. Exista o corelatie intre astea.
Sigur ca asta nu inseamna sa ne resemnam si sa acceptam ceea ce ni se propune: importul masiv al unor populatii straine ca valori si cutume de noi. Dar am vrut sa-ti atrag atentia ca, desi diabolica, ideea imigrationismului are o logica pentru ca vine pe un fond social indelung pregatit.
ApreciazăApreciază