Se stie putin, ori chiar deloc, ca Revolutia Bolsevica din 1917 a instaurat prima revolutie sexuala cunoscuta in istoria omenirii oficial impusa de un stat. A demolat, intr-un timp relativ scurt, valorile traditionale privind familia, casatoria si sexualitatea. A fost o revolutie radicala, dar din fericire si scurta.

Dupa doar citiva ani, bolsevicii si-au dat seama ca experimentele lor cu noile moravuri sexuale cauzeaza declin social si i-au pus imediat capat. Spre deosebire, insa, de guvernele occidentale contemporane care si ele institutionalizeaza noua ordine sexuala dar fara ca sa ia in considerare efectele ei distrugatoare. Dimpotriva, transforma noile moravuri sexuale in drepturi ale omului. Bolsevicii si-au invatat lectia devreme, si asta se manifesta si in pozitiile oficiale ale comunistilor rusi care, in ultimele decenii, s-au distantat de teoriile lui Marx si Engels privind familia si casatoria, si resping pozitiile comunistilor occidentali privind casatoriile homosexuale. Ei sunt, paradoxal vorbind, un bastion al casatoriei si familiei traditionale.

 Wilhelm Reich si revolutia sexuala
Detaliile putin cunoscute ale revolutiei sexuale bolsevice le-am depistat intr-o carte cu un titlu la fel de sugestiv, The Sexual Revolution („Revolutia sexuala”), publicata de germanul Wilhelm Reich in anii 20 si revizuita in anii 30 si 40 ai secolului trecut. Reich a si vizitat Uniunea Sovietica, in 1929, fiind unul dintre putinii psihologi occidentali care au avut norocul sa viziteze Uniunea Sovietica pe vremea lui Stalin si sa vada pentru el insusi implementarea noii ideologii sexuale comuniste iar apoi prabusirea ei. Despre Reich si Revolutia sexuala intentionam sa scriem mai pe larg in lunile care urmeaza, cartea lui fiind deosebit de fascinanta si informativa si continind date deosebit de interesante despre revolutia sexuala a anilor 20 si 30 ai veacului trecut.
Reich aloca mai jumatate din cartea lui ascensiunii si declinului revolutiei sexuale sovietice. Isi incepe observatiile lamentind faptul ca Stalin a re-incriminalizat homosexualitatea in 1934. Homosexualii, aflati mai mult in armata sovietica, au fost arestati, dati in instanta si incarcerati. Pina in 1934 reformistii sexuali occidentali, purtatorii standardelor reovolutiei sexuale occidentale, laudau Uniunea Sovietica din pricina „progresivismului” ei in materie de sexualitate si destramarea familiei naturale. La fel avortul. La inceputul revolutiei lor bolsevicii au legalizat avortul, dar pina in anii stalinismului a fost restrictionat tot mai mult pina cind a fost abolit in intregime. Dupa revolutie, femeile sovietice puteau sa-si intrerupa sarcina dupa voie pina la 3 luni de sarcina. Avortul a devenit atit de raspindit incit, conform datelor statistice sovietice, anual in spitalul principal din Moscova se faceau 50.000 de avorturi. Unele femei avortau de 15 ori pe parcursul vietii, iar unele de cite 2 ori 3 ori pe an. Pentru sovietici, avortul devenise o metoda contraceptiva.
Incepind cu anii 30 pozitia sovieticilor privind avortul s-a schimbat radical. Ideologii sovietici au inceput sa numeasca avortul un act „criminal si imoral”, o consecinta si reflectie a declinului moral si a libertinajului sexual al anilor 20. Au inceput sa atentioneze asupra daunelor fizice si emotionale cauzate femeilor de avort, sa publice date statistice privind mortalitatea femeilor care avortau, si sa atentioneze privind pericolele asociate cu procedurile de avort, in special infectiile si perforarea uterului. Datoria femeii sovietice, comentau ei, este sa fie mama si sa nasca copiii necesari constructiei socialismului si comunismului. Argumentele ideologilor sovietici impotriva avortului au fost adoptate si de miscarile conservatoare, numite de Reich, reactionare, ale Europei Occidentale ai anilor 30 si 40. In Germania, de exemplu, scrie Reich, femeile au strans milioane de semnaturi pentru o petitie impotriva legalizarii avortului.
 
„Desexualizarea” tineretului sovietic
Daca la inceputul revolutiei bosevice tinerii rusi se bucurau de „libertate sexuala”, pina in anul 1932 aceasta „libertate” a fost suprimata. O rezolutie a Congresului bolsevic din 1932 cerea „desexualizarea” tineretului sovietic. „Desexualizarea” a rezultat si in interzicerea avortului pentru prima sarcina, astfel incit, incepind cu al doilea cincinal sovietic, prima sarcina a fiecarei femei nu mai putea fi intrerupta.  „Desexualizarea” a insemnat si penalizarea din nou a homosexualitatii. Pe vremea tzarista homosexualitatea era pedepsita cu ani grei de terminta. Bolsevicii au dezincriminalizat-o, Rusia sovietica fiind prima tara din lume, se pare, care a dezincriminalizat sodomia. Suedia a dezincriminalizat-o in 1944. Initial, bolsevicii au vazut in sodomie un act de interes stiintific, nu unul imoral ori impotriva naturii. Marea Enciclopedie Sovietica prezenta homosexualitatea ca un act normal fiind explicat din perspectiva lui Freud si a lui Magnus Hirschfeld.
In martie 1934, insa, sodomia a fost din nou pusa in afara legii. Era privita ca un act „barbar”, un exemplu al „lipsei de cultura”, un „indiciu al degenerarii culturii burgheze”. In ianuarie al aceluiasi an sovieticii au arestat homosexualii in masa in Moscova, Leningrad, Kiev si Odesa. Printre cei arestati erau artisti, muzicieni, dramaturgi si ofiteri de armata. Pedeapsa pentru sodomie a devenit foarte aspra, intre 3 si 8 ani de inchisoare, depinzind de varsta. Presa sovietica a lansat o campanie de atacuri impotriva homosexualitatii, facind aluzie la „orgiile homosexuale” din lumea occidentala fascista. Gorky a scris si el asupra subiectului,  comentind ca, in timp ce in „tarile fasciste, homosexualitatea distruge tineretul si se raspindeste fara a fi pedepsita”, in tarile in care „proletariatul a ajuns la putere homosexualitatea a fost declarata o crima sociala si e pedepsita aspru”.
La fel, daca in 1918 bolsevicii au pus capat „casatoriilor fortate”, pina in 1932 legislatia impotriva lor a fost abrogata. Deasemenea, daca la inceputul revolutiei bolsevice scolile devenisera responsabile pentru educatia sexuala a copiilor, spre sfarsitul anilor 20 educatia sexuala a devenit din nou responsabilitatea parintilor. La fel drepturile parentale. In primii ani ai revolutiei bolsevice copiii fusesera mai in intregime confiscati de la parinti, educarea lor fiind in miinile statului, o practica incetinita spre sfarsitul anilor 20. Reich concluzioneaza ca regresul revolutiei sexuale a dat loc unui autoritarianism moral al valorilor traditionale in Uniunea Sovietica. Reintoarcerea bolsevicilor la valorile morale traditionale a influentat si comunistii francezi care, in anii 30, au respins si ei dogmele marxiste privind familia si sexualitatea, punind accent pe familia franceza ca garantor impotriva revansismului german. La fel, scrie Reich, bolsevicii au influentat gandirea nazistilor si a fascistilor italieni care si ei la rindul lor promovau primordialitatea familiei si casatoriei naturale si a valorilor sexuale traditionale pentru civilizatia europeana.
 
Dizolvarea familiei
Revolutia sexuala in Uniunea Sovietica a inceput, zice Reich, cu dizolvarea familiei ca institutie. Legislatia tzarista privind familia si casatoria era, aproape cuvint cu cuvint, preluata din Biblie. Sotul avea obligatia sa-si iubeasca sotia ca pe propriul lui trup, sa traiasca cu ea in armonie, sa o ingrijasca si sa o ajute in caz de boala. Sotia era obligata sa-si asculte sotul. Drepturile parentale erau garantate, parintilor recunoscinduli-se dreptul asupra copiilor, sa-i creasca si sa-i educe. Aveau si dreptul sa-i disciplineze in caz de neascultare, ori sa-i trimita la scoala de corectie pentru comportamente extreme ori antisociale. Adolescentii care nu se indreptau in urma masurilor de disciplinare aplicate de parinti puteau chiar fi pusi in inchisoare pina la 4 luni.
Procesul de dizolvare a familiei a fost dureros si haotic. A fost lansat in decembrie 1917 cind Lenin a publicat pamfletul „Despre disparitia familiei”, iar apoi pamfletul „Despre casatoria civila, copii si inregistrarea casatoriilor”.  Au fost abolite legile tzariste privind familia, relatiile de familiile si relatiile intre parinti si copii. Barbatii au fost deposedati de pozitia lor dominanta in familie. Sotiei i se acorda dreptul sa-si determine singura numele, domiciliul ori cetatenia. Reich vede in asta dizolvarea de catre bolsevici a autoritatii patriarhale.
Trotsky a discutat dizolvarea familei intr-un pamflet scris de el in 1920. A fost legalizat divortul. La cerere. Casatoria si formarea familiilor nu au mai fost acte publice ci au devenit evenimente pur private. Barbatul si femeia puteau forma o familie fara consimtamintul statului. Ei formau relatiile de familie si ei le dizolvau fara amestecul statului si dupa bunul lor plac. Nu erau obligati sa-si inregistreze relatiile de familiei la oficialitati. Era o practica similara cu parteneriatele civile care au fost legalizate in ultimele decenii in Europa care, insa, trebuie inregistrate pentru a fi recunoscute de catre stat. Parteneriatele bolsevice, insa, puteau fi dizolvate la fel de usor. Daca barbatul nu mai dorea sa traiasca cu femeia putea sa o lase, si ea la fel, fara a invoca nici un motiv special. Familia si casatoria au fost subminate si prin dezincriminalizarea adulterului. Relatiile sexuale cu persoane terte nu erau interzise. La despartire barbatul nu avea obligatia sa plateasca femeii ajutor social, si nici ea lui.
Adolescentilor li se permitea sa locuiasca in comunitati special desemnate pentru viata in comun unde libertatea sexuala le era oferita. In colectivele sexuale, cum le numeste Reich, nu existau inhibitii sexuale. Nu existau parinti ori autoritati care sa spuna tinerilor ca relatiile sexuale impun si restrictii si responsabilitate din partea partenerilor. Familia a fost abolita pentru ca asa o ceruse Marx, un obiectiv primordial al revolutiei sociale, zicind el, fiind abolirea familiei. Viata sexuala in comunitatile pentru tineri devenise atit de dezorganizata incit Lenin o numi-se, la un moment dat, „haotica”. Relatiile lor sexuale transformasera Uniunea Sovietica, zicea el, intr-o „casa de toleranta de tip burghez”. Noua normativitate a relatiilor sexuale la tinerii bolsevici „nu are nimic in comun cu libertatea de a iubi asa cum noi comunstii o intelegem” zicea Lenin, adaugind ca revolutia sexuala s-a dovedit a fi un adevarat „dezastru pentru multi baieti si fete”.
 
Reabilitarea casatoriei
Declinul casatoriei si familiei a inceput sa-si revina dupa 1925. A fost initiata o noua legislatie privind familia si casatoria, justificata datorita consecintelor dezintegrarii sociale a primilor ani dupa revolutie. Propaganda bolsevica a demarat actiuni in favoarea familei. Tinerilor care locuiau in colective sexuale a inceput sa li se spuna despre bolile venerice, iar fetelor li se spunea ca avortul nu e sanatos, implica riscuri, si ca e mai sanatos pentru o femeie sa nasca  decit sa avortze copilul nenascut. Femeile trebuiau sa faca cereri pentru avort, iar comisii speciale trebuiau sa le aprobe.
Cinematografia sovietica a venit si ea in sprijinul familiei traditionale. S-au produs filme care elogiau familia conventionala. De un succes deosebit s-a bucurat filmul „Viata privata a lui Peter Winogradow” care portretiza fericirea vietii de casnicie. Pravda, ziarul comunistilor sovietici, a lansat si ea o serie de articole cu titlul „In Uniunea Sovietica familia este un lucru grandios si serios”. Comentarii de tipul „doar un om dedicat familiei poate fi un bun cetatean sovietic” au fost publicate in revistele pentru tineri. Notiunea ca familia ori casatoria sunt institutii burgheze a fost contracarata. Iar rolul sexualitatii in viata de familie a fost diminuat, rolul principal fiind atribuit dragostei. Comentariile din presa accentuau notiunea ca la „baza familiei trebuie sa fie dragostea nu satisfacerea unor nevoi sexuale”. Se accentua abstinenta, monogamia, si relatiile sexuale naturale si normale.
Sursa: Alianţa Familiilor din România
 
Anunțuri