Educația Sexuală Comprehensivă sau Explicită se bazează pe principii pseudo-științifice și este promovată agresiv la nivel de factori de decizie politică, inclusiv de mari organizații internaționale precum ONU.

Dar „știința” pe care se bazează reprezintă un adevărat scandal, implicând „cercetări” din anii 1950 care s-au realizat prin abuzarea sexuală sistematică a unor copii și apoi au fost promovate intens ca rezultate științifice respectabile.

De curând, după prezentarea acestor dovezi în Parlamentul croat, Curtea Constituțională din Croația a interzis un astfel de program în țara respectivă.

Urmărește filmul documentar realizat de Family Watch International, coaliție pro-familie, acreditată pe lângă ONU, pentru a afla în ce constau aceste programe de educație sexuală, cine le promovează și de ce, precum și ce pot face părinții care vor să protejeze inocența copiilor, .

Apasă butonul CC din cadrul filmului pentru subtitrarea românească sau citește mai jos TRANSCRIPTUL INTEGRAL al filmului.

Sursa: http://stiripentruviata.ro

Anunțuri