Într-un extins interviu pentru Die Welt, Lubomir Zaorálek a apărat abordarea mai dură a crizei migratorilor arătată de Europa de Est, a arătat către Paris şi a declarat: „Nu ne spuneţi nouă că integrarea a reuşit” – aluzie la cei peste 70 de ani de migraţie în Franţa.Ministrul a arătat că cehii se tem că migratorii musulmani se vor izola în ghetouri şi a criticat abordarea EU despre care a afirmat că „a turnat gaz peste foc” şi că destabilizează Europa. Cotele sunt o rezolvare greşită, care nu mulţumeşte pe nimeni, inclusiv pe migratori, care, din Cehia, au plecat tot spre Germania.

Ideea de a primi câteva mii de migratori pe an îi nelinişteşte pe cehi, care se uită şi văd ghetourile din Vest şi atacurile teroriştilor.

„Şi oamenii spun că „să nu ne spună ei nouă că integrarea a fost o reuşită”.

„De ce ar trebui noi să fim toleranţi cu cineva care nu ne tolerează pe noi?

E ne neacceptat ca să decidem acum că primim cotele de migratori fără ca să ştim cum va evolua situaţia”.

„Din cauza acestei temeri, o astfel de soluţie nu va fi viabilă.”

Zaoralek a mai spus că le-a spus partenerilor din UE că sunt multe lucruri pe care blocul naţiunilor îl poate face împreună dar că „uniunea întinde uneori coarda prea mult şi destabilizează continentul”.

„Comisia europeană trebuie să acţioneze pentru împărţirea responsabilităţilor în mod pozitiv. Şi nu pentru a ridica probleme, care conduc la conflicte între state sau în interiorul statelor”.

Ministrul ceh a crticat propunerea Comisiei de amendare cu 240.000 euro pe cap de migrator refuzat, pe care a definit-o ca fiind o separare suplimentară.

„Atunci când se lucrează la astfel de propuneri, trebuie să lucrăm împreună, cred că putem face ceva împreună. În loc de asta, astfel de propuneri sunt însoţite de declaraţii foarte violente.

Vrem oare cu adevărat să fărâmiţăm şi să divizăm Europa? Ăsta ar fi sfârşitul ideii de comunitate”.

Mai multe aici.

Anunțuri