De la crearea Israelului, Palestinienii, Arabii, şi Musulmanii au fost principalii suporteri ai anti-Sionismului, împreună cu Uniunea Sovietică, şi până la auxiliarii lor, profesorii de literatură. Dar acest fapt ar putea să fie pe cale de a se schimba: pe măsură ce Musulmanii. încet, cu resentimente şi in mod inegal au început să accepte statul Evreiesc ca pe o realitate, Stânga devine din ce în ce mai gălăgioasă şi obsesivă în privința respingerii Israelului.

Majoritatea evidenţelor indică spre o asemenea direcţie: Sondaje de opinie din Orientul Mijlociu găsesc crăpături în opoziţia faţă de Israel în timp ce un sondaj major American, pentru prima oară, arată pe liberal Democraţi a fi mai curând contra decât pro-Israel. Guvernul Saudit şi Egiptean au relaţii reale de securitate cu Israelul în timp ce o figură ca (Evreul) Bernie Sanders declară că „în măsura în care [Israelienii] doresc să aibe o legătură pozitivă cu noi, sunt de părere că ei vor trebui să-şi îmbunătăţescă relaţiile cu Palestinienii.”

Însă aş dori să mă ocup de un mic exemplu semnificativ, petrecut la instituţia Naţiunilor Unite: Organizaţia Mondială a Sănătăţii (WHO) a scos un agitat raport A69/B/CONF./1, pe 24 Mai, cu atrăgătorul titlu, „Condiţiile de sănătate în teritoriile Palestiniene ocupate, incluzând Ierusalimul de Est și în Teritoriul Sirian ocupat, Golan: Versiunea iniţială propusă de delegaţia Kuwaitului, în numele Grupului Arab şi al Palestinei.”

În cele trei pagini de document se cere „o evaluare la fața locului de către Orgaizația Mondială a Sănătăţii,” cu accentul asupra unor probleme ca: ” incidente de întârziere sau refuz al serviciior de ambulanţă” şi „accesul la servicii de sănătate adecvată pentru prizonierii Palestinieni.” Fireşte, întregul document singularizează Israelul ca pe cel ce împiedică accesul la serviciile medicale necesare dezavatnajaţilor.

Aceasta se califică drept o absurditate specială dat fiind că WHO angajează un consultant din Siria vecină care este conectat cu chiar vârful regimului Assad, în acelaşi timp în care acesta comite atrocităţi estimate la jumătate de milion de morţi şi 12 milioane de strămutaţi (din totalul populaţiei de 22 milione de dinainte de război).De asemenea şi nevasta şi cumnatul lui Mahmoud Abbas, liderul Autorităţii Palestiniene, al căror statut financiar le asigură tratamentul oriunde în lume, aleg a fi trataţi în spitalele din Israel, lafel ca şi sora, fiica și nepoata lui Ismail Haniyeh, liderul Hamas în Gaza, consacratul inamic al Israelului.

In pofida acestui fapt WHO a votat pe 28 Mai să accepte propusa evaluare la faţa locului cu aşteptatul rezultat dezechilibrat de 107 voturi pro, 8 contra şi 58 de absenţe.Deoamdată toată situația este o rutină plictisitoare.

Însă compoziția acesor blocuri votante indică o decizie demnă de consideraţie. Voturile pro au inclus toate statele Europene cu excepţia a două, Bosnia-Herzegovina ( unde jumătate din populaţie este Musulmană) și San Marino(populaţie totală: 33,000), ambele lipsind de la vot pentru motive necunoscute mie.

Pentru a repeta: Toate guvernele Europene cu excepţia celor două, au votat pentru o evaluare nedreaptă la faţa locului cu inevitabila condamnare a Israelului. Pentru a fi specific, acestea includ autorităţile la putere în Albania, Andora, Austria, Bielorusia, Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Republica Cehă, Denmarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Latvia, Lithuania, Luxembourg, Macedonia, Malta, Moldova, Monaco, Montenegro, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Romania, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia şi Anglia.

Ceeace face această aproape unanimitate Europeană cu atât mai remarcabilă este multitudinea de absenţe ale guvernelor cu largi sau covârșitoare majorităţi ale populaţiei Musulmane: Burkina Faso, Chad, Côte d’Ivoire, Eritrea, Ethiopia, Gabon, Gambia, Kyrgyzstan, Libia, Mozambique, Sierra Leone, Sudan, Tadjikistan, Tanzania, Togo, și Turkmenistan.

Aşadar Islanda ( care efectiv nu are Musulmani) a votat pentru amendament și contra Israelului în timp ce Turkmenistanul(unde 90% sunt Musulmani) n-a votat. Ciprul și Grecia care au o nouă și critică relaţie cu Israelul au votat impotriva acestuia în timp ce istoric ostila Libia, a lipsit la vot. Germania, cu maligna sa istorie, a votat contra Israelului iar Tadjikistanul, un partener al regimului Iranian, a absentat. Danemarca, cu nobila ei istorie a votat contra Israelului pe când Sudanul, condus de un Islamist nu a votat.

Acest model neverosimil sugerează că ostilitatea monolitică a Musulmanilor se crapă în timp ce Europenii care sunt cu precădere de stânga, până la punctul în care chiar şi partidele de dreapta urmăresc o politică a aripii de stânga ceva mai diluată, dispreţuiesc din ce în ce mai mult Israelul. Mai rău chiar, până şi cei care nu împărtășesc această atitudine, se conformează ei chiar și în cazul unui vot obscur ca cel de la WHO.

Musulmanii, care nu sunt de stânga, sunt încă responsabili pentru atacurile violente contra Israelului; şi Islamismul, nu socialismul, rămâne principala ideologie anti-Sionistă. Dar aceste schimbări arată răcirea relaţiilor Israelului cu Vestul şi încălzirea lor în vecinătate.

Un articol de Daniel Pipes din Washington Post.