Spune Norbert Hofer, cel care a fost aproape să câştige alegerile prezidenţiale recente pentru Partidul Libertăţii

Hofer a avertizat UE să se abţină de la orice mişcăre înspre centralizare pentru a nu crea premisele unei astfel de acţiuni.

Liderul partidului, Heinz-Christian Strache, într-un interviu pentru tabloidul Oesterreich a spus şi el că:

„În cazul în care în decursul anului care urmează se continuă cursul de centralizare, în loc de a se ţine cont de valorile fundamentale ale UE, atunci vom cere austriecilor să se pronunţe dacă vor să mai fie membri.”

Partidul Libertăţii crede că UE trebuie să se bazeze mai curând pe o uniune economică decât pe una politică.

„Părinţii fondatori doreau să asigure o cooperare economică mai strânsă pentru că statele care cooperează economic nu duc războaie între ele. Acest lucru a mers foarte bine până când a fost fondată uniunea politică.”

Reamintim că Curtea Constituţională a Austriei examinează o plângere privind neregularităţi ale numărării voturilor trimise prin poştă în timpul alegerilor prezidenţiale şi este deja clar în acest moment că regulile de numărare a acelor voturi au fost adesea încălcate şi că este posibil ca alegerile să se repete.

Mai multe pe reuters.com.