După comentariile cititorilor la primul episod al acestei analize în serial, prima pornire a fost aceea de a intra în dialog cu aceştia, mă rog, cel puţin cu unii dintre ei. Acest lucru are însă câteva dezavantaje: mănâncă timp, are o vizibilitate redusă, de multe ori nici cel care a postat un comentariu nemairevenind ca să vadă reacţiile autorului şi ale celorlalţi, comentariile în sine nu sunt citite decât de o parte a celor care au abordat articolul. În plus, tot pe linia ultimului argument, o reacţie a autorului în chiar corpul unui alt articol face ca temele ridicate de comentarii, de cele mai multe ori, de interes pentru noi toţi, să ajungă la un public mult mai larg. Ca să nu mai vorbesc de acel lucru minunat şi extrem de preţios, care este construirea textului articolelor prin conlucrarea autorului cu cititorii săi. Acest text este deja un exemplu.

De aceea şi fără să nominalizez, voi răspunde aici şi celor care combat (de obicei, fără argumente, ci pe „simţiri”, pe idei împrumutate, dar nedigerate în sucul informaţiilor proprii) posibilitatea războiului militar, civil şi între state (accentuez pe militar pentrucă, după cum am să arăt în episoadele următoare, noi ne aflăm de mult timp într-un război informaţional/educaţional/cultural, mai general, spiritual) şi celor care au adus comentarii de bun simţ, care reflectă o bună cunoaştere a lumii actuale, dar care presupun că eu, autorul, mă voi îndrepta într-o direcţie sau alta. Tuturor le mulţumesc, chiar şi celor care mă învaţă lecţia răbdării, seninătăţii, detaşării, îngăduinţei. Iată câteva categorii:

  1. Cei care cred că episodul trecut este un text „romantic”, „rupt de realitate”, ca şi autorul său, care probabil, spune un cititor, „nu ştie nici cât costă un metru cub de lemne”. Romantic am fost de când mă ştiu, dar sutele de articole, analize, comentarii, studii pe care le-am citit legate de tema pe care o tratez în acest serial, nu cred că sunt literatură romanţioasă. Din contră. Iar pe cei pesimişti în privinţa lemnelor, îi asgur că ştiu şi, mai mult, că o centrală pe lemne este mai economică decât una pe curent electric. Chiar bine mai avantajoasă.
  2. Celor care „nu cred” că va fi, sau care (se) întreabă „şi dacă totuşi nu va fi?” le răspund că ceea ce cred ei nu ajunge dacă acest „nu cred” nu e susţinut şi de argumente, aşa cum voi încerca să aduc în susţinerea tezei mele. Şi dacă totuşi va fi?
  3. O altă categorie este aceea a celor care nu vor să ştie. Iată o mostră: „Nu stiu care dintre noi avem nevoie de astfel de prognoze. Nimeni nu va stii daca si cand va fi razboi,deci haideti sa nu ne lasam tulburati de toti pesimistii.” De acord cu ei: să nu ne gândim, că ne (ni se) face rău, ci să băgăm capul în nisip. Că ne face bine. Şi când vine zavera, ţipăm că de ce nu ne-a spus nimeni şi leşinăm primii.

Pentru cei care au venit cu comentarii mai cu substanţă, unele excelente, dar şi pentru toţi cititorii:

  1. Nu voi vorbi, cel puţin pentru evenimentele din primele faze, de un război la scară planetară, ci de războaie civile, care sunt pe cale să arunce Vestul în flăcări.
  2. Discuţia despre dependenţa de tehnologie a fost doar pentru a pune în evidenţă reducerea reală a cunoştinţelor şi capacităţilor noastre de supravieţuire în condiţii de dezastru, lipsiţi de „mama”, tehnologie, orientaţi suntem noi pe ideea unei păci fără sfârşit. Nu încerc să demonstrez că tehnologia e rea. Pentru că nici nu este. Ca orice alt lucru exterior nouă şi creat de noi, este neutră şi devine rea sau bună după cum o folosim. Dar se învârte într-un cerc vicios: dacă sursele de energie cad (adică tot ea), devine neutilizabilă, nefolositoare, uneori chiar încurcă.

Legat de energie, propunerea mea de a ne gândi la posibilitatea lipsei ei nu se referea la distrugerea bruscă a tuturor surselor de energie: asta ar însemna războiul total final şi după el nu va mai fi cine să experimenteze viaţa fără tehnologie. Mă refeream, pentru început, la posibilitatea de a rămâne fără energie zile sau săptămâni. Şi, de aici, fără apă, fără căldură, fără mâncare, fără medicamente şi fără toate celelalte, mai puţin importante, bunuri fabricate.

  1. Nu am deci o problemă cu „device-urile”, nici măcar cu calculatoarele: folosesc unul zilnic. Cu ajutorul lui îmi scot şi banii (atenţie, nu de la ziar, nu sunt angajat sau colaborator pe bani al vreunui ziar, post tv, site, platformă, nici al vreunui serviciu, oficină, centru de putere etc.).
  2. Nu voi discuta mai departe nici despre sistemul de educaţie, nici despre utilitatea ori nocivitatea calculatorului în educarea copiilor şi în lumea de astăzi în general.
  3. Nu mă refer la pericolul militar rusesc pentru România. Pericol care, deocamdată, nu există. Cum, de fapt, nici nu voi vorbi despre un război contra României, sau în România pentru că nici nu există o ameninţare reală în acest sens. Cel puţin o perioadă. De aceea, nu cred că: Singura scapare a copiilor romani e s-o taie cat mai departe. Ba din contră, cred că singura scăpare a românilor plecaţi e să se întoarcă cât mai repede. De altfel, creşte – încet dar semnificativ – numărul occidentalilor , care se mută mai către Est, inclusiv în România. Şi nu vorbesc de cei cu afaceri de anvergură, ci de oamni din clasa mijlocie, care nu se mai simt reprezentaţi şi apăraţi de autorităţile din statele lor şi au înţeles ceea ce va urma. Destinaţia principală o constituie, în acest moment, statele central europene. Dar sunt şi unii vestici care se mută în Rusia. În Ungaria, de exemplu, numai în jurul lacului Balaton sunt peste 30.000 de proprietăţi nemţeşti, multe dintre ele devenind, din case de vacanţă, locuinţe permanente.
  4. Legat de globalizare, neoconi, marile firme, bănci, Bilderberg, Turcia, Siria, China niciuna din aceste direcţii nu se constituie ca una principală a analizei, dar la toate acestea şi la multe altele se va face referire ca detalii ale tabloului general.
  5. Închei cu câteva îndemnuri: Nu mă credeţi. Nu credeţi pe nimeni. Gândiţi singuri, fără cârje. Nu luaţi vorbele mele, sau ale altora, ca drepte, corecte, adevărate fără a le verifica. Informaţi-vă. Căutaţi şi alte opinii. Citiţi. Gândiţi, nu mimaţi, nu înlocuiţi gândirea cu pastilele de gândire exterioare vouă. Nu luaţi nemestecate ideile care circulă (multe aruncate pe piaţă tocmai pentru a vă manipula) fără a avea o bază proprie pe care să vă sprijiniţi solid judecata. Gândiţi. Citiţi. Chiar dacă nu vom ajunge la aceleaşi concluzii, tot va fi un câştig pentru toţi. Împreună putem înţelege mai bine ce ni se întâmplă, ce ni se pregăteşte. Şi dacă ştim acest lucru, ne putem opune. Altfel vom fi ca puii de crescătorie pe banda de tăiere.

Să refuzăm lenea, comoditatea intelectuală. Să fim oameni, nu gâşte (Apropo, ştiţi cum se furau gâştele? Li se aruncau boabe de porumb înşirate pe o aţă cu un cârlig în capăt. Gâştele le înghiţeau şi hoţii le trăgeau afară. Cam aşa păţim şi noi cu manipularea de astăzi.) Viitorul nu este de loc roz, ba din contră. Războiul nu e joacă. Nu e pe calculator. Nu te lasă să te plictiseşti, să te ridici şi să pleci. Trăieşti, sau mori.

Va urma.

Anunțuri