Este vorba despre un cântec compus şi cîntat în iulie 622 la primirea aşa-zisului profet la Medina, după semnarea în 23 iunie, pe malul Mării Roşii, a unui act de supunere şi de acceptare a discipolilor acestuia de către reprezentanţii oraşului Yathrib (vechiul nume preislamic al Medinei).


La puţin timp după semnare, Mahomed se instalează la Medina împreună cu tovarăşul său de luptă Abou Bakr, pentru a pune bazele primului stat islamic (califatul) din istorie.

Biserica în cauză este Saint-Julien-le-Pauvre şi, după cum se poate vedea, vechimea ei este atestată inclusiv de aspectul asemănător cu bisericile ortodoxe – iconostasul, de exemplu – vădind apartenenţa ei la o perioadă de dinaintea separării celor două Biserici. Corul cântă « Tala al-Badru Alayna » (S-a ridicat luna plină) unul dintre cele mai vechi  Nasheeds (poeme muzicale musulmane), care celebrează supunerea necredincioşilor în faţa islamului şi care, evident, nu are ce căuta în această biserică în afara cazului că enoriaşii acesteia s-au decis să se supună, ca acum 1400 de ani, invadatorilor.

În secolul 13, după crearea Universităţii din Paris, Saint-Julien-le-Pauvre devenise locul de întâlnire şi de reflecţie la modă, frecventat, printre alţii de Dante şi de Toma din Aquino.

Mai multe aici.