Lucruri bizare se petrec la Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

Așa cum putem citi în ziarul britanic The Telegraph, organizația plănuiește să facă un anunț referitor la clasificarea ca „infertile” a persoanelor FĂRĂ PROBLEME MEDICALE, care nu au copii dar doresc să devină părinți.

Agenția ONU specializată în sănătate ar urma astfel să schimbe dramatic definiția infertilității, transformând-o dintr-o patologie într-un statut social. Până acum, definiția infertilității dată de OMS a fost aceea de eșec în obținerea stării de graviditate după 12 luni sau mai mult de contacte sexuale regulate (evident, heterosexuale – azi nu mai e clar pentru mulți acest aspect fundamental). Dar noul standard sugerează că inabilitatea de a găsi un partener sexual potrivit sau lipsa contactelor sexuale prin care să se poată produce concepția ar putea fi și acestea luate în calcul la considerarea stării de infertilitate care cere „tratament” medical.

Cu alte cuvinte, noua definiție ar înseamnă că practic ORICINE are „dreptul la a avea copii”, chiar dacă este un bărbat singur sau o femeie singură, perfect sănătos/sănătoasă. Iar soluția, evident, pentru „a ajuta oamenii să depășească” starea de „infertilitate” va fi stipularea că oricine are acces la „tratament” care în acest caz constă în producerea la cerere a unui copil și în vânzarea lui aceluia care îl solicită.

Situația poate părea de-a dreptul nebunească – și este – oricui are un dram de rațiune și bun simț. Însă implicațiile impunerii unui asemenea diktat, ideologic și care, în definitiv, este profund disprețuitor în primul rând pentru cei care sunt, cu adevărat, infertili are implicații mai grave decât ar putea părea la prima vedere: va fi astfel creat, din neant, un „drept la a avea copii”, parte a unei alte mantre repetate obsesiv de ideologii Noii Lumi: „drepturile sexuale și reproductive”.

Să fim foarte bine înțeleși: în legislația internațională NU EXISTĂ un „drept la a avea copii”. Există doar „dreptul copilului la o familie”, din rațiuni pe care le-am explicat în repetate rânduri și care țin de supremația interesului copilului în orice acte care îl privesc pe acesta. Însă trăim într-o epocă în care birocrații intangibili ai ONU și escrocii deghizați în „societate civilă” strâmbă după bunul plac normele internaționale pentru a obține foloase ideologice sau economice.

Organizația Mondială a Sănătății, se mai precizează în articol, ar urma să remită anul următor tuturor ministerelor sănătății de pe întreg globul documentul cu noua definiție a infertilității. În aceste condiții primul efect ar urma să fie legiferarea surogației materne (gestației pentru altul) subiect tratat pe larg și cu mare atenție pe blogul acesta, asociația noastră fiind chiar membră a Uniunii Internaționale pentru Abolirea Surogației.

Deloc în ultimul rând, pe lângă efectele ideologice ale decuplării definitive a procreației de sexualitatea firească, adică o nouă victorie a mișcării homosexualiste, schimbarea definiției infertilității va aduce câștiguri importante clinicilor de fertilizare in vitro. Având în vedere istoricul de corupție al OMS (vezi doar scandalul „pandemiei de gripă porcină” și al vaccinului anti-HPV), nu ar fi exclus ca radicalismul acestei decizii să fi fost stimulat direct de lobby-ul industriei FIV.

Mai multe pe culturavietii.ro.