Mai precis, cel care a avut această idee „genială” este Kurt Edler, un profesor „expert” în salafism, membru activ al Partidului Verzilor (ceea ce explică totul).

Germania nu are o cultură veritabilă – spune el –deci sirienii ar trebui să posede propriul oraş într-o regiune ca Vorpommen, de exemplu, în loc să fie forţaţi cu cruzime să se integreze în societatea germană.

Şi, dat fiind faptul că nu există o cultură comună, nu ar trebui să fie nicio problemă să se creeze un „noui Alep”, undeva în Germania

Edler adaugă că conceptul unei patrii mamă, „heimat”-ul german, şi alte idei preconcepute occidentale, sunt pseudo-utopii, căci Occidentul a pierit de mult timp.

Ideea de a crea oraşe separate penru musulmani a fost deja lansată de un al universitar german, un anume Ulrike Guerot. Acesta consideră că a crede într-o „cultură dominantă” ar fi fascist.

Dar musulmanii cred că simplul fapt că aparţin islamului îi face superiori ne-musulmanilor – după cum le-ar fi spus chiar Allah. Deci musulmanii trebuie să domine, deci ei sunt fascişti. Oare statul german ar trebui să ofere nişte oraşe fasciştilor pentru a evita redicalizarea lor?

Mai multe aici.

© Rosaly pour Dreuz.info.

Anunțuri