Traducere şi adaptare: Paul Ghiţiu

Lucrurile merg bine în Polonia sub conducerea, în termenii dispreţuitori şi acuzatori ai UE şi elitelor occidentale, denumită „populistă”.
Iată câteva rezultate de la venirea la guvernare a social-conservatorilor naţionalişti din partidul PiS:

– vârsta de pensionare readusă la 65/60
– au crescut pensiile pentru cei mai defavorizaţi
– a crescut salariul minim
– au fost stabilite primele alocaţii familiale de după căderea comunismului de 500 zloţi (120 euro) de la al doilea copil fără condiţie de venituri şi de la primul copil pentru cei cu venituri reduse
– s-a lansat programul de locuinţe pentru familiile cu venituri reduse
– s-a introdus o taxare specială pentru bănci (de unde probabil şi o subvenţionare a nemulţumirii celor de stânga care au protestat câteva săptămâni în stradă şi în parlament)

-şomajul a scăzut la 5,3 % de la 6,5 % cu un an în urmă

– creşterea economică estimată după primul trimestru de 3,7 % în 2017, faţă de 3,5 % în 2016
– inflaţia aproape inexistentă
– sărăcia a fost redusă într-un an cu 48 %, iar sărăcia extremă cu 98 %
a crescut natalitatea cu 16.000 de naşteri suplimentare în 2016 şi estimare de între 25.000 şi 35.000 pt 2017 putând să depăşească 400.000 de naşteri pe an (Italia cu 61 milioane locuitori a avut 474.000 în 2016. Polonia are numai 38 milioane)
Sursa şi mai multe aici.
În imagine Beata Szydlo, premierul Poloniei.
Anunțuri