Lista de victime ale Clintonilor (4) – Mor un secretar de stat, asistentul şi o altă membră a echipei. Un presupus furnizor de bani al familiei şi spion chinez, scapă cu viaţă.

Ron Brown – Aprilie 3, 1996

Ron Brown (în imagine împreună cu Bill Clinton), secretar de stat pentru comerţ, a fost omorât într-un accident de avion după ce Hillary Clinton l-a trimis într-o misiune dubioasă într-o zonă decimată de război, după cum a relatat WND. Brown şi alţi 34 de pasageri au murit după ce avionul Air Force s-a prăbuşit în munţii Croaţiei., venind dinspre aeroportul Tuzla din Bosnia.

Pentru a-l proteja pe băiatul său Michael de închisoare, Ron Brown ameninţase că va dezvălui schema de colectare de bani asiatică a casei Albe, încă neştiută, în care Brown jucase un rol major a relatat scriitorul de investigaţii şi colaboratorul WND, Jack Cashill. Cu numai câteva săptămâni înaintea morţii sale, Brown începuse să meargă din nou la biserică după foarte mulţi ani. Era speriat pentru viaţa sa şi a confidentei sale, Nolanda Hill.

Cashill scrie că guvernul croat a insistat brusc pentru o oprire la Dubrovnik, o deviere cu două mile de la coridorul de zbor care, spune Air Force, a fost „inexplicabilă”.

Aflându-se pentru prima dată pe un teren sigur, Casa Albă a ordonat Air Force să sară peste faza de „securitate” a investigaţiei şi să treacă direct la faza „accidentului”,
scrie Cashill. Nu urma să fie luată în considerare nicio altă variantă decât accidentul, chiar dacă aeroportul era lângă graniţa bosniacă şi într-o potenţială zonă de luptă.

La trei zile după accident şi cu două zile înaintea interviului programat cu cei de la Air Force, responsabilul croat pentru sistemul de navigaţie al aeroportului a fost găsit mort cu o gaură de glonte în ceafă” a continuat Cashill. O zi mai târziu, toţi medicii patologi care au văzut corpul lui Brown adus în America au concluzionat că rana sa de la cap, arată, cel mai probabil, ca una de glonte.

Nu se va face autopsie. Nu se vor face teste medico-legale. Nu va fi căutată o rană de ieşire. Radiografiile au fost distruse sau pierdute.

Trei patologi ai Air Force şi fotograful legist, care au vorbit despre acest caz, şi-au văzut carierele distruse a mai scris Cashill. Conform Institutului de patologie al Air Force, Brown a murit de multiple răni la cap. Era singurul dintre cei 35 care a avut răni la cap.

Charles Meissner – Aprilie 3, 1996

Charles Meissner, asistentul secretarului de stat pentru comerţ i-a emis lui John Huang un permis de acces. (Vezi „Ron Miller” şi „Barbara Wise”). El şi Ron Brown au fost omorâţi în acelaşi accident aviatic.

Barbara Wise – Nov. 29, 1996 

Barbara Wise, 48 de ani, o membră a Departamentului de comerţ cu o vechime de 14 ani, care a lucrat cu Ron Brown şi John Huang. Acesta din urmă lucra la Worthen Bank în Little Rock, atunci când l-a întîlnit pe guvernatorul Clinton.

Huang era născut în China şi era de asemenea un fost director al Lippo Group din Indonezia. Huang s-a întâlnit cu Bill Clinton de zece ori între iunie 21 şi iunie 27, 1994. După cum a relatat WND în 2000 , imediat după aceasta, Webster Hubbell a primit 100.000 de dolari de la Lippo Group. La puţin timp după aceea, Huang a obţinut un permis de acces şi  o poziţie de asistent la departamentul de comerţ. În timp ce a lucrat acolo, Huang a obţinut materiale secrete despre acordurile de comerţ cu Indonezia, China, Japonia, Corea şi Orientul Mijlociu. Huang a obţinut de asemenea informaţii despre tranzacţiile pentru rachete Patriot cu Coreea de Sud şi de artilerie mobilă cu Kuwaitul. Întrebat dacă a fost un spion al Chinei, Huang a invocat al 5 lea amendament de 2000 de ori.

Corpul  Barbarei a fost găsit parţial dezbrăcat şi cu zgârieturi în biroul său. Moartea sa a fost stabilită ca find din cauze naturale, dat fiind faptul că Wise făcuse mai multe transfuzii de sânge pentru o afecţiune a ficatului.

Sursa: http://mobile.wnd.com/2016/08/clinton-death-list-33-most-intriguing-cases/

 

 

 


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.