Ministerul adevărului, Ministerul iubirii, Ministerul păcii – minciună, ură, război şi moarte la cote „superlative” – RĂZBOIUL DIN UCRAINA A ÎNCEPUT ÎN IUGOSLAVIA (3)

Câteva precizări

Înainte de a continua cu ceea ce îmi propusesem, simt nevoia, stimulată de unele comentarii de până acum, să fac câteva precizări lămuritoare.

După cum arată şi titlul acestei analize – în care titlurile episoadele trebuie asimilate celor ale unor capitole – ea nu are ca obiect jelania după fosta Iugoslavie – un stat, după cum amintesc respectivii comentatori, artificial, nici ridicarea sârbilor pe un piedestal dedicat angelismului – au şi ei partea lor de vină în cele întâmplate – ci decelarea strategiilor, taticilor, mecanismelor care au acţionat pentru dezmembrarea statului federal în scopul colonizării regiunii. O mare parte dintre aceste  strategii, tactici, meanisme fuseseră folosite în multe alte intervenţii militare americane, o altă parte au fost nou folosite după anul 1990. Odată identificate, ele pot fi recunoscute în orice alte acţiuni similare. Ca de exemplu, în Ucraina, acesta fiind unul dintre motivele care au stat la baza abordării acestui subiect, dar, după cum voi arăta, nu singurul.

Un alt obiectiv al analizei este identificarea efectelor, a urmărilor războiului împotriva Iugoslaviei, dintre care unele, extrem de importante pentru tot ceea ce s-a întâmplat ulterior, sunt specifice legate de acest moment istoric.

Politica minciunii şi a urii. Câteva caracteristici ale politicii externe americane.

Pentru a evita alte neînţelegri şi a lămuri mai bine care este subiectul ce ne interesează în această analiză, voi mai face un ocol pentru o scurtă radiografie a politicii externe americane, care, de la dobândirea independenţei şi până astăzi, cu excepţia cumpărării unor teritorii, a rămas  aceeaşi : impunerea prin forţă.

O primă caracteristică a politicii americane este minciuna. Atunci când e vorba de interesele americane (vorbind despre interesele americane vorbim de fapt despre intersele celor care conduc în realitate statul şi politica acestuia) morala, etica, adevărul nu mai au loc. Nicio minciună, oricât de mizerabilă, ticăloasă şi criminală nu e prea mare sau de prisos; nicio însenare care poate aduce beneficii nu e lăsată neactivată. Minciuna cu feţele sale  propaganda, dezinformarea, înşelătoria, mistificarea, manipularea, prefăcătoria sunt ingredientele realităţii politice americane în exterior (dar şi, după cum voi arăta, în interior).

Nicio lovitură de stat pe care SUA au orchestrat-o sau sprijinit-o, nicio represiune pe care au alimentat-o, nicio intervenţie, niciun război pe care l-au pornit nu a avut nici cea mai mică legătură cu motivele invocate.  Întreaga realitate oficială a politicii externe americane este contrafăcută în proporţie de 1000 la sută.

O a doua caracteristică a politicii externe americane este lipsa oricărei dimensiuni umane, a oricărei consideraţii pentru, pe de o parte, oameni, popoare, state, pe de alta, pentru democraţie, drepturile omului, dreptate, corectitudine, justiţie, echitate, acestea din urmă devenind doar elemente de retorică golite de conţinut, folosite pentru a justifica atingerea intereselor foarte concrete de dominaţie şi exploatare.

A treia caracteristică este uni-dimensionalitatea ei militară. SUA nu au fost şi nu sunt interesate în abordarea diplomatică, în discuţii şi negocieri reale, în luarea în considerare a existenţei unui interlocutor  cu opiniile, cerinţele, interesele sale. Ceea ce contează este numai interesul american care poate fi cel mai bine pus în practică prin puterea militară, adică prin ameninţare, teamă, agresiune mascată sau făţişă. De aici şi calitatea deosebit de slabă a diplomaţilor americani, compensată cu proceduri bine stabilite în laboratoarele CIA sau ale Departamentului de Stat, cu aroganţă, lipsă de maniere şi de bun simţ. Nu reamintesc aici decât episodul, care cumulează toate elementele din fraza anterioară, în care ambasadorul Klemm s-a pozat cu steagul ţinutului secuiesc.

O a patra caracteristică este ura: stimularea, alimentarea, amplificarea până la paroxism a urii; a urii împotriva personajelor sau popoarelor care trebuie supuse, pedepsite, decimate, masacrate; ura dintre diversele componente etnice, sociale, religioase etc ale unei societăţi, ale unui stat, ale unei regiuni. O ură care devorează, dizolvă, distruge totul în calea ei, mai corozivă decât orice produs chimic, care nu se stinge nici după zeci de ani, care trezeşte în oameni părţi atât de rele, atât de crude şi iraţionale, încât aceşti devin neoameni, duşmani ai oamenilor, exterminatori ai acestora.

În concluzie, America funcţionează ca un organism uriaş care, pentru a-şi potoli foamea, dacă victima nu se predă de bună voie pentru a fi parazitată până la anihilare, prinde,  rupe, ucide şi îşi devorează prada cu forţa.

Acest tip de politică este desprinsă direct din lumea anti-utopiei lui Orwell, 1984, în care Ministerul adevărului produce minciuni, Ministerul iubirii torturează oamenii, Ministerul păcii produce războaie; le-am putea adăuga Ministerul vieţii, care se ocupă de omorârea oamenilor pe ansamblu.  Din păcate, din câte se vede, avertizmentul lui, sau al lui Huxley (The Brave New World), nu ne-a fost de folos.

Există sute de cărţi scrise de autori americani care, atât dinspre stânga cât şi dinspre dreapta, evidenţiază caracteristicile de mai sus ale politicii externe americane. Există mii de analize, articole care fac acelaşi lucru. Dar pentru a-mi susţine  afirmaţiile anterioare, vă voi prezenta mărturii despre faptul şi în politica internă se întâmplă aceleaşi lucruri. Şi dacă cu propriul popor procedează astfel, nu mai e loc de nicio îndoială că, cel puţin, la fel se poartă cu alte popoare.

Politica Minciunii este prima carte care arată cum minciunile şi înşelătoriile guvernului, ascunderea oficială a adevărului şi folosirea greşită a puterii au dus la eroziune încrederii poporului în guvernanţii săi – poate singura cea mai importantă dezvoltare în America anilor din urmă. – din recenzia cărţii The Politics of Lying: Government Deception, Secrecy, and Power scrisă de David Wise în… 1973 (!).

În peisajul politic american curent, adevărul nu este numai denaturat sau falsificat; el este batjocorit pe faţă…. Minciuna ca bun simţ şi înşelătoria ca politică obişnuită formează un cuplu care goleşte politica şi autoritatea de orice substanţă şi alimentează un stat corporatist şi o cultură militarizată în care temele discernământului, consideraţiei, moralităţii şi compasiunii par să dispară din perspectiva publică… Dincolo de dezinformare şi de prefăcătorie, politica minciunii şi cultura înşelătoriei susţin şi amplifică retorica fricii pentru a manipula publicul într-o stare de dependenţă politică servilă şi sprijin ideologic necondiţionat. (Henry A. Giroux – The Politics of Lying and the Culture of Deceit in Obama’s America: The Rule of Damaged Politics)

Politica minciunii merge mână în mână cu cea  a urii, prima fiind folosită pentru iniţierea şi combustia celeilalte. Iar rezultatul combinaţiei este moartea, distrugerea, jaful. Toate acestea au fost pe larg aplicate în Iugoslavia, apoi în Irak, Siria, Libia şi Ucraina, locul care ne interesează şi la care vrem să ajungem cu analiza. Dar până atunci, voi exemplifica în episodul viitor folosirea minciunii şi a urii în războiul din Balcani.

 

VA URMA.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.