Grupul Visegrad: O Europă creştină, a naţiunilor egale; politici familiale, nu imigraţionale; nu, ideologiei de gen. Comisia europeană organizează şi susţine imigraţia de masă.

La Budapesta s-au reunit cei mai înalţi reprezentanţi ai parlamentelor statelor din grupul Visegrad, a cărui preşedinţie este asumată de Ungaria pînă la sfârşitul lui iunie.

Iată pe scurt câteva din problemele discutate pe comisiile grupului.
Comisia V4 pentru afaceri europene: – o Europă a naţiunilor, cu rolul principal în parlamentele naţionale; dubii privind aplicarea de către Comisia Europeană a subsidiarităţii. Brexitul – o întrebare pusă Europei: Încotro te îndrepţi? – trebuie respectat, fără sancţiuni pentru UK şi păstrarea de relaţii bune cu aceasta.

 

Comisia socială – tema principală a fost demografia. Scăderea populaţiei nu  trebuie să fie compensată prin migraţie. E nevoie de politici familiale, nu de politici de imigraţie.

Ungaria, care avea o rată a fecundităţii de 1,26 în 2010, a ajuns la 1,5 şi şi-a propus să ajungă la 2,1 în 2030. Cei trei piloni ai politicii familiale sunt: copii şi sărăcirea nu sunt sinonime, statul trebuie să susţină material şi moral familiile, şi trebuie să fie refăcută imaginea legăturilor de rudenie. V4 reproşează Bruxelului alegerea imigraţiei în locul natalităţii şi se opune ideologiei de gen, poartă un respect profund copiilor şi instituţiei căsătoriei.

Comisia economică – pentru V4 este important să nu se reducă fondurile de coeziune în bugetul 2020-2027 prin plecarea UK.

Comisia pentru agricultură – pentru menţinerea PAC şi a plăţilor directe pentru agricultori. Mai puţină birocraţie în PAC, iar problema imigraţiei nu trebuie inclusă în PAC. Împotriva unei Europe cu două viteze în ceea ce priveşte calitatea produselor manufacturate.

Comisia pentru apărare – cea mai mare provocare este oprirea imigraţiei în masă către Europa, lucru posibil după cum l-a arătat solidaritatea V4 cu politica ungurească de oprire.

Conform unui sondaj din noiembrie 2017, 70 % dintre locuitorii V4 cred că Comisia europeană nu vrea să oprească migraţia şi , mai mult, o organizează şi o susţine.

Un succes al colaborării în V4 îl reprezintă grupul de luptă constituit din 4000 de soldaţi.

Ministrul de externe maghiar, Péter Szijjártó, a reamintit că comerţul exterior al Germaniei cu V4 este cu 54 % superior celui cu Franţa şi triplu celui cu Italia, V4 reprezentând o piaţă cu 66 milioane de locuitori, comparabilă cu cele ale celor două state.

El a subliniat încă odată importanţa pentru Europa a creştinismului şi tradiţiilor creştine, ca şi rolul V4 pentru a apăra această moştenire.

Sursa şi mai multe: https://visegradpost.com/fr/2018/03/05/a-budapest-le-v4-reitere-son-desir-dune-autre-europe/

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.