Cel puţin aşa transpare din mai multe articole ale generalului Dominic Delawarde, fost înalt responsabil în informaţiile militare franceze, şef al secţiei „Situaţii-Informaţii-Război electronic” de pe lângă Statul Major Inter-arme, cel mai înalt centru de decizie militară al Franţei. Însă, înainte de a-i vedea argumentele şi raţiunea în care sunt acestea închegate, vă propun să ne oprim puţin la chiar guvernul britanic.
Este „comedie a ororilor” o caracterizare prea dură a comportamentului executivului britanic în legătură cu acest caz? Dar cum altfel poate fi caracterizat modul în care guvernul majestăţii sale a venit în faţa poporului său şi a lumii întregi pentru a anunţa, relata, acuza, actualiza această tragi-comedie cu final, se pare, fericit pentru cel puţin unul dintre cei doi subiecţi.
Îndrăznesc să o numesc astfel, în răspăr cu alţi analişti români, date fiind un număr record de erori, minciuni, contraziceri, bâlbe, detalii cu efect opus, aberaţii de logică, care au reuşit să se adune sub pălăria britanică a cazului şi despre care a început să relateze şi să pună întrebări chiar şi presa regatului. Personal am publicat anterior două analize care cumulează 40 de întrebări, câte 20 pe episod, provocate de spectacolul pus în scenă pe terotoriu britanic, pe care le găsiţi aici şi aici. Cum subiectul acestei analize este de a discuta posibila identitate a regizorului spectacolului, nu voi face decât să reamintesc, foarte pe scurt, cele mai flagrant violentate de raţiune „scene” ale comediei, după cum au fost ele introduse de comunicatele şi comunicatorii guvernului, în primul rând de impetuosul Boris Johnson, minstrul de externe.
Agentul neurotoxic s-a spus că a fost Novichok. De fapt, Novichok este numele colectiv al mai multor produse dintr-un program cu nume de cod „Foliant”, doar târziu vorbindu-se despre A-232, un agent de multe ori mai letal decât celebrul VX[i] – produs chiar de britanici şi, la rândul lui de 100 de ori mai letal decât gazul sarin! (VX-ul fiind folosit, se afirmă, la neutralizarea reuşită a lui Kim Jong-nam, fratele vitreg al liderului nord-coreean).
Locaţia atacului, s-a afirmat pe rând că acesta a fost distribuit subiecţilor în automobil, apoi acasă (unde părea mai logic), ultima ipoteză a poliţiei ar fi că printr-un pachet de hrişcă adus din Rusia.
Efectele atacului: oriunde şi oricum ar fi primit Skripalii doza respectivă ei ar fi trebuit să fie morţi în câteva minute, nu să meargă prin oraş, într-un pub şi un restaurant, pentru ca în final să leşine „spectaculos” pe o bancă.
Deţinătorul agentului: Boris Johnson a reuşit imposibilul afirmând că Novichokul era, în acelaşi timp, produs şi deţinut numai de ruşi, dar şi că el a fost identificat de laboratoarele britanice de la Porton Down prin comparaţie cu eşantioanele deţinute la Porton Down!!!
O a doua minciună a lui Boris, legată de identificarea respectivă este aceea că specialiştii de centrului au fost foarte siguri că provine din Rusia. Or, aceştia nu au agreat decât formula agent de tipul Novichok, aşa cum a apărut şi în comunicatele britanice, şi, ulterior, ale aliaţilor solidari cu UK-ul, şi au arătat că nu pot preciza sursa, nicidecum că ar fi produs în Rusia.
Extrem de important, de asemenea, şeful „Defence Science and Technology Laboratory (DSTL)” de la Porton Down, Gary Aitkenhead, a mai declarat că nu există antidot cunoscut pentru agentul respectiv, că Skripalilor nu li s-a dat niciun antidot (În conextul în care A-232 este de 600 de ori mai puternic decât VX, recuperarea Iuliei Skripal devine, astfel, o mare minune de Paşti!) şi că nu va comenta dacă laboratorul a dezvoltat sau păstrează stocuri de Novichok, dar că cel folosit nu provine, cu siguranţă de aici.
Pista Israel-UK
În mai multe articole, generalul Delawarde indică ca posibil beneficiar al acţiunii Israelul. Astfel, într-o analiză apărută în 19 martie, pe site-ul francez Polemia şi intitulată Afacerea Skripal, analiza unei potenţiale minciuni de război, acesta scoate din calcul o mişcare rusească, indicând ca trei posibili beneficiari, în ordinea probabilităţii, Israelul, SUA şi chiar Marea Britanie.
Aşezarea în „pol-position” a Israelului, generalul o face argumentând că Rusia a stricat toate planurile Israel-SUA de dezmembrare a Siriei şi de remodelare a Orientului Mijlociu, că are o alianţă solidă cu Siria, Iranul şi Hezbollahul, ceea ce pune mari probleme pentru viitorul ambiţiilor israeliene, şi că Netanyhu, după mai multe vizite la Putin, nu a reuşit să-l convingă pe acesta să lase Siria din mână. Deci cu motivaţia de a pune o presiune internaţională teribilă asupra Rusiei şi chiar de a conjuga „otrăvirea” din Salisbury cu un fals atac cu gaze al lui Assad în Siria, gaze „presupus” livrate de ruşi, motiv pentru o intervenţie conjugată a forţelor Occidentale şi răsturnare a lui Assad, în contextul unei Rusii debusolate de pumnii încasaţi.
Alte argumente ar fi faptul că Israelul se bucură de o influenţă considerabilă şi de o capacitate de acţiune considerabile în SUA, UK şi Franţa, state în care controlează mediile cele mai influente, politica externă şi chiar, într-o oarecare măsură, şefii de stat, iar Mossadul este cunoscut pentru executarea unor astfel de operaţiuni peste tot în lume.
„Scrisorile” lui Putin către Theresa May
Într-o primă astfel de ipotetică scrisoare, imaginată de Delawarde şi publicată în 20 martie, generalul face o primă trimitere directă către complicitatea UK-Israel, menţionând lipsa vinovată acestuia dintre statele care au expulzat diplomaţi. Iată pasajul:
Dar era să-l uit pe Bibi, complicele vostru prudent, care a ştiut, să acţioneze în culise şi să-i lase pe cei mari să aibă grijă de formulările excesive. Spuneţi-i că nu îl uit şi că îi păstrez un loc foarte special între gândurile mele…
Într-o a doua scrisoare, publicată pe 24 martie, după câteva consideraţii în legătură cu scrisoarea de felicitare primită de la Bibi, acest bătrân crocodil … ale cărui gânduri şi rol eminent de păpuşar virtuos le cunosc, imaginarul Putin o acuză pe Theresa May că a făcut jocurile lui Netanyahu :
Cea de-a treia ipoteză, complet abracdabrantă, desigur, ar fi aceea că guvernul tău şi tu însăţi aţi fost fost forţaţi de un personaj mai puternic decât voi, căci controlează o parte importantă a personalului politic britanic ca şi mijloace mediatice şi financiare considerabile în sânul regatului. Acest om ar fi putut să vă ceară servicii, care să meargă în sensul interesului pe care îl apără, servicii pe care tu şi miniştrii tăi nu puteai să le refuzi.
În ceea ce priveşte acest personaj, Putin face trimitere la o fotografie şi un video în care Theresa apare împrerună cu el într-un cadru special dându-i un răspuns special, pe care, împeună cu la alte date, le deţin serviciile ruse, la vizita acestuia la ministrul britanic al apărării, la multiplele întâlniri pe care Putin însuşi le-a avut cu personajul în cauză, la faptul că este anchetat pentru trei afaceri de corupţie în ţara sa şi este interogat de poliţie, iar, în final, pentru a face clară trimiterea, indică direct un discurs pro-Israel al minstrului apărării, Gavin Williamson dând linkul https://fr.timesofisrael.com/gavin-williamson-salue-la-relation-extraordinaire-avec-israel/.
Dincolo de stilul absolut remarcabil al acestor două scrisori, două lucruri sunt, cred eu, de avut în vedere.
Primul, cantitatea mare de indicii, că operaţiunea Skripal a fost executată în comun de Israel şi UK.
Al doilea, calitatea specială a celui care face aceste trimiteri: un specialist al domeniului informaţiilor, ajuns la vârful domeniului, prezent, de-a lungul timpului pe diverse teatre de operaţiuni, cunoscător al celorlalte servicii cu care, prin natura misiunilor sale a intrat în colaborare, în mod cert, încă, un benficiar de informaţii de primă mână din domeniu prin relaţiile sale.
Dacă are dreptate sau nu poate vom afla, poate vom rămâne doar cu presupunerile. Un indiciu că generalul Delawarde nu greşeşte este condamnarea energică de către Rusia a violenţelor israeliene faţă de palestinieni, cum nu s-a mai întâmplat de pe vremea răposatei URSS.
Oricum ar fi, comedia ororilor continuă.
[i] Developped in 1950s by Ranaji Ghosh, a chemist working for Imperial Chemical Industries in Britain. Its toxicity and physical properties were studied by the British military, which passed the formula on to the US military [PDF], according to the National Academies of Sciences, Engineering and Medicine in Washington. The US began full-scale production of VX in 1961.
Cine suntem 