Noua „artă”: oameni şi demoni, oameni demoni…

La Brisbane, în Australia, o galerie de artă găzduiește expoziția Patriciei Piccinini intitulată „Curios Affection”. Autoarea spune că:

Lucrările mele sunt despre idei. Una dintre principalele idei din ele – care de fapt se regăseşte în toate – este schimbarea pentru noi a definiţiei a ceea ce considerăm natural.

Este de fapt o expoziţie care dă formă fanteziilor lgbtiste, ne aduce imagini despre cum va deveni lumea dacă aceste fantezii şi practici vor învinge. Nu întâmplător în multe dintre lucrări apar copii, principala ţintă în demersul de demonizare şi satanizare a lumii. Este o expoziţie despre războiul cu fiinţa umană, despre războiul pentru schimbarea lumii în iad, despre anormal devenit normal, deviantul, devenit normă socială, despre rău, devenit bine.

Înainte de a vă lăsa să vedeţi câteva dintre „operele de artă” vă reamintesc câteva râbnduri din eseul „Despre diavol” al filosofului creştin rus Ivan Ilyin, pe care l-am tradus şi postat de curând:

Dar tocmai atunci au devenit interesate de el arta şi filosofia. Europeanul luminat avea rămasă numai pelerina lui Satan şi a început să se învelească în ea cu fascinaţie. Ardea o dorinţă de a afla mai multe despre diavol, de a-i percepe „adevărata formă”, de a-i ghici gândurile şi dorinţele, de a se „transforma” în el, sau, cel puţin de a  se apărea înaintea oamenilor deghizat în el.

Şi astfel, arta a început să îl imagineze şi să-l portretizeze, în timp ce filosofia s-a ocupat de justificarea sa teoretică. Desigur, diavolul „nu a reuşit”, din cauza faptului că imaginaţia umană este incapabilă să-l cuprindă, dar în literatură, muzică şi pictură a început o cultură a demonismului. De la începutul secolului 19, Europa a fost fascinată cu formele sale anti-divine…

Priviţi-le cu atenţie, chiar mâine pe la prânz ne-am putea trezi în această lume dacă vom continua să „cochetăm” cu aceste idei, dacă vom lăsa să pătrundă la noi şi în noi spiritul întunecat al acestui occident de coşmar. Priviţi-le, priviţi-vă viaţa, care s-ar putea să vă aştepte, apoi spuneţi o rugăciune, care să vă ajute să scăpaţi de duhoarea vizuală pe care o pot lăsa în fiinţa voastră.

Curious_Affection_2_645_483_75

blog_GOMA_PatriciaPiccinini_installationview_20180322_nharth_129-768x507

web-blog_PICCININIpatricia_Kindred2017_Studio_002-768x1152

 

web-blog_TeenMet1A4-768x486

blog_GOMA_PatriciaPiccinini_installationview_20180322_nharth_075-768x507

TEMPLATE-E_20180322_nharth_PatriciaPiccinini_SponsorPreview_120

TEMPLATE-E_20180323_ccallistemon_PatriciaPiccinini_OfficialOpening_180

TEMPLATE-E_20180325_bwagner_PatriciaPiccinini_OpeningWeekend_ExhibitionWalkAndTalk_088

Mai multe despre expoziţie şi „artistă”: https://www.lifesitenews.com/news/major-art-exhibit-showcases-naked-male-monster-intimately-embracing-small-s

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.