Căutare

Solidaritate europeană

Pentru o Europă creştină! Pentru libertate, pentru dreptul la viaţă, pentru familie, pentru cel de lângă noi, pentru neam, pentru ţară! Împotriva socialismului şi a islamizării!

Categorie

creştinism

Copiii cu sindrom Down între avort şi binecuvântare

Rezumat: Cristine Dumitrescu

Un recent documentar BBC ”O lume fără sindrom Down”, face o incursiune în viața familiei actriței Sally Phillips a cărei familie a fost binecuvântată să crească un copil cu sindrom Down. Scopul filmului este să ridice întrebarea ”În ce fel de societate vrem să trăim și cine credem că are dreptul să trăiască în ea?” Actrița a dorit să arate că un astfel de copil aduce ceva special cu sine, văzut în sens pozitiv. Continuă lectura „Copiii cu sindrom Down între avort şi binecuvântare”

V-am dat bani! MURIŢI IDIOŢI NERECUNOSCĂTORI!

Autor: Paul Ghiţiu

Adică, dispăreţi ca naţiuni, popoare, creştini, albi, heterosexuali. Şi, dacă nu se poate altfel, chiar muriţi.

Cam asta e teza articolului „Ce se ascunde in spatele dispretului Europei Centrale fata de UE” de pe ziare.ro, un site de propagandă şi militantism pro-UE  (vezi anunţurile sale despre ce se va întâmpla la proteste, de exemplu, cum se va face un  uriaş steag UE), chiar cu nuanţe de direcţionare a protestelor. Continuă lectura „V-am dat bani! MURIŢI IDIOŢI NERECUNOSCĂTORI!”

Lupta pentru inimile şi minţile oamenilor

Rezumat: Cristine Dumitrescu

Samuel Alito, judecător la Curtea Supremă de Justiție în SUA a spus la o întâlnire a unui grup de avocați şi judecători catolici, Advocati Christi că  libertatea religioasă (referindu-se la creştinism şi, specific, la catolicism) în America va fi pusă la încercare de către cei ostili ideilor tradiționale cum ar fi cea a căsătoriei definită ca uniunea dintre un bărbat și o femeie. Continuă lectura „Lupta pentru inimile şi minţile oamenilor”

“Creştinofobia este cea mai puţin acceptabilă formă de discriminare”

 
  Ministrul ungar al Afacerilor Externe, Péter Szijjártó, a declarat într-un interviu exclusiv pentru Breitbart News ca “Europa îşi ignoră rădăcinile creştine în detrimentul propriu, iar carenţele identitare fac dificilă înţelegerea sau respectul pentru alte tradiţii.

Continuă lectura „“Creştinofobia este cea mai puţin acceptabilă formă de discriminare””

Jos UE! 14 motive pentru. Planul B.

Autor: Paul Ghiţiu

12 februarie, minus 7 grade,  70.000 de protestatari din Pţa Victoriei fac un steag uriaş al României.

25 februarie, plus 7 grade, 5000 fac un steag (mult mai puţin) uriaş al UE.

O prezenţă semnificativă pentru „dragostea” faţă de UE vs dragostea faţă de România; şi vorbim despre segmentul de populaţie cel mai „conştient şi vigilent”. Continuă lectura „Jos UE! 14 motive pentru. Planul B.”

Austria se alătură Estului. Se naşte o nouă Europă. Preşedintele Iohannis ţine România la butoanele Berlin-Bruxelului.

Autor: Paul Ghiţiu

Despre ruptura tot mai adâncă dintre cele două Europe am mai scris.  La fel despre pericolele pe care le incumbă lipsa unei reale politici externe a României, limitată numai la sărutarea mâinilor şi condurilor, în curând întorşi şi cu ciucuri, ai şefilor de la Berlin şi Bruxelles.  Acum însă. Vreau să vă aduc la cunoştinţă un important pas către configurarea noii Europe de Est ca formulă partenerială de apărare comună şi de piaţă sconomică comună: despărţirea Austriei de partenerii vestici şi alipirea la iniţiativa comună de apărare est-europeană. Continuă lectura „Austria se alătură Estului. Se naşte o nouă Europă. Preşedintele Iohannis ţine România la butoanele Berlin-Bruxelului.”

Sunteţi mai valoroşi decât animalele?

Dacă vreţi să aflaţi răspunsul ascultaţi-l pe Dennis Prager într-un film de 5,5 min. Pentru cei care nu stăpânesc suficient engleza aveţi mai jos  traducerea. Continuă lectura „Sunteţi mai valoroşi decât animalele?”

Ca niște cavaleri ai Luminii

Paul Ghiţiu

La început era CUVÂNTUL și CUVÂNTUL era la DUMNEZEU și DUMNEZEU era CUVÂNTUL… întru EL era viață și viața era LUMINA oamenilor și LUMINA luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-O… Şi  CUVÂNTUL s-a făcut trup şi s-a sălăşluit între noi şi am văzut slava LUI, slavă ca a UNUIA născut din TATĂL, plin de har şi de adevăr. (Ioan)

Cavalerii copilăriei

Să ne amintim – pentru că tot ne îndeamnă aceste zile să ne întoarcem în copilărie – ceea ce simţeam, pe vremea când eram copii şi adolescenţi, după citirea unei cărţi, vizionarea (dar şi ascultarea la radio atunci când încă nu erau televizoare) unei piese de teatru sau a unui film. Cum, funcţie de povestea acestora, eram romantici, eram oameni de ştiinţă geniali sau scriitori de mare succes, artişti nemaipomeniţi sau pur şi simplu oameni buni, dar mai ales luptători. Continuă lectura „Ca niște cavaleri ai Luminii”

„Cum suntem imbecilizați” și „Educația creștin-ortodoxă a copiilor în zilele noastre”

În data de 17 noiembrie 2016, sub titulatura „Timpul lucrează împotriva noastră”, Academia Privată și editura Anacronic au lansat, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, volumele „Cum suntem imbecilizați. Curriculumul ascuns al învățământului obligatoriu” de John Taylor Gatto și „Educația creștin-ortodoxă a copiilor în zilele noastre” de ep. Grigorie Grabbe. Continuă lectura „„Cum suntem imbecilizați” și „Educația creștin-ortodoxă a copiilor în zilele noastre””

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑