Nu am nimic cu islamul la el acasă. Pot să am reţineri, pot să fiu oripilat, aşa cum pot să fiu şi fascinat de unele, sau de altele, dintre feţele lui. Dar îl respect şi îi respect opţiunile. Nu-i cer să se schimbe. Nu-l condamn. nu-l resping, nu vreau să-l democratizez în contra specificului lui, nu-l acuz, nu-l urăsc.

Dar am împotriva lui tot ceea ce mă îndreptăţeşte să-mi apăr familia, aproapele, neamul, credinţa, atunci când vine la mine acasă şi îmi impune, cu biciul, satârul, glonţul sau cu bomba, să fiu aşa cum vrea el.

Acest text nu este îndreptat împotriva islamului, ci urmăreşte să semnaleze o foarte apropiată catastrofă civilizaţională, să-i demaşte pe adevăraţii vinovaţi şi să ofere posibile soluţii pentru supravieţuire.

În timp ce atacurile de tot soiul împotriva indigenilor se înmulţesc – mai ales cele împotriva femeilor, violurile fiind la ordinea zilei în toată Europa de Vest, din păcate, multe dintre ele necunoscute pentru că fie femeilor respective le este ruşine, fie că au înţeles că o fac cam degeaba, fie că poliţiile evită raportarea şi prezentarea lor publică -, în timp ce în toată lumea, din Istanbul (10 morţi) până la Djakarta (7 morţi) sau Ouagadougou (27 de morţi), şi din Malaezia până în Canada, SUA, sau Somalia continua zilnic atentatele sângeroase, ce fac oare vesticii noştri tradiţionali şi “genuine”? Ce avem, adică, de cealaltă parte a liniei frontului european, care aşează faţă în faţă islamiştii şi vechii europeni?

Dacă e să ne uităm la autorităţile presupuse a reprezenta şi a apăra interesele populare, la elitele care ar trebui să dea direcţia cea bună, răspunsul este şi va fi dezamăgitor: obsedate cu aplicarea tezelor socialiste de distrugere a “lumii vechi”, acestea au trădat de mult popoarele pe care, pasă-mi-te, le reprezintă. Mai mult chiar, ele sunt la baza viiturii de imigranţi, pe care vor încerca să o ţină cât mai mult la cote ridicate, cât şi a represiunii totalitare împotriva celor care îndrăznesc să se apere, să-şi apere compatrioţii, sau să vorbească deschis despre gravitatea situaţiei. Deci, ce au făcut şi fac cu abnegaţie noile structuri dictatoriale ale Europei?

Au creat zone speciale pentru imigranţi în care autoritatea statului este suspendată. Au recunoscut tribunalele islamice Sharia. Au permis patrule islamice pe străzi. Au introdus în senţinţele tribunalelor tradiţionale norme care fac trimitere la Sharia.  Au acordat şi acordă zeci şi sute de milioane de euro/stat subvenţii pentru uriaţa reţea de organizaţii, zise, civice, islamiste, pentru construirea moscheilor, pentru programe de integrare în cadrul cărore se propovăduieşte supunerea europenilor.

Prin Occident, trebuie să înțelegem în mod precis elitele politice, aproape în majoritatea lor, și mass-media, aproape în majoritatea ei. De acolo, curg ideile fixe, practic dogme, către un public larg care nu are drept la replică. Ideile astea spun unul și același lucru, iar același lucru îl spun și școlile publice. Ce se aude, ce se scrie, ce ajunge la publicul larg sunt câteva idei extrem de largi și în același timp, primitive.

Occidentul, Europa este vinovată pentru toate relele din lumea asta, iar pur şi simplu toate celelalte culturi sau civilizații sunt nespus mai curate decât Europa. …. Asta este, ca să zic așa, dogma la zi. Nimeni nu suflă. Orice încercare de replică este fie ignorată, fie imediat plasată la fascism, rasism, extremism sau altele” –spune Traian Ungureanu.

“… Germania, statul cu ponderea politică supremă la Bruxelles, în Uniune şi în Europa continentală, nu mai e ce-a fost. A devenit un stat debusolat şi dezechilibrat, ameţit de lovituri vizibile sau invizibile, în aparenţă incapabil să se redreseze rapid şi durabil.

Or, nu e nevoie de un exerciţiu de imaginaţie prea elaborat spre a ne imagina ce dezastre s-ar mai putea întâmpla în Germania şi Europa, dacă haosul, favorizat de retragerile de forţe de poliţie din oraşe în vederea întăririi unităţilor de la frontiere, continuă neabătut.

Şi dacă persistă erorile săvârşite până acum. Dacă nu se remediază în ritm alert, nu doar greşelile serioase ale poliţiei, care în ziua de întâi ianuarie şi-a permis, vai, să dea publicităţii informaţii false, ci şi ale presei şi ale unei clase politice insuficient de competente şi prea puţin în stare să prevadă şi să prevină derapajele. Nu în ultimul rând, ar fi catastrofal dacă nu se vor elimina urgent carenţele legislative şi politice în special în domeniul primirii, integrării, ori expulzării refugiaţilor şi imigranţilor.  Petre Iancu DW

“….. Dar tinerilor musulmani imigraţi în vest li se cere, imperativ, să-şi tempereze criza identitară şi să se integreze. Mulţi le cer chiar să se asimileze. Dar oare în ce s-ar putea ei integra sau asimila, dacă ne asasinăm tradiţiile, cultura, valorile cruciale, chiar drepturi şi libertăţi precum cea de opinie şi expresie, ce ne definesc societăţile deschise?

Lăsam intactă doar şaria? Respectăm doar valorile lor? Evacuarea cu forţa, din cetate, a manifestărilor esenţiale ale propriei culturi, în numele căreia pretindem toleranţă faţă de marginali, dar ne arătăm virulent intoleranţi faţă de noi înşine, nu semnează doar condamnarea la moarte a mult invocatei şi în unele instanţe jalnic eşuatei multiculturalităţi. E o formă de sinucidere şi în alt sens. Căci ne anunţă, dacă se impune, înfrângerea definitivă în lupta cu duşmanii noştri interni şi externi.” Petre M Iancu DW

 

Dovezile filmate ale propagandei anti-europene a multor imami mulsulmani sunt neluate în seamă, în cazul cel mai bun, sau înregistrate ca acte de rasism ale celor care le-au făcut publice. Cum mass media ascultă comenzile/e complice cu puterea, autorităţile vor, după modelul nord-coreean, sau după cel rusesc, să blocheze comentariile şi revolta de pe internet.

 

Cancelarul german Angela Merkel a dat ordin ca Facebook, Google și Twitter să șteargă în 24 de ore mesajele în germană anti-imigranți. Ministrul german al justiției, Heiko Maas, a anunțat că un grup de lucru va lupta împotriva propagării pe rețelele sociale a ideilor xenofobe, în contextul valului de migranți care au luat cu asalt Europa în acest an. Conform acestuia, pe viitor vor fi formați specialiști care vor examina mesajele internauților. Reuters

Poliţia are consemn strict de a nu interveni în cazuri în care sunt implicaţi musulmani pentru a nu fi acuzată de rasism. Astfel, ajunge după ce agresiunile sexuale se consumă în linişte (e vorba de violuri grave, chiar şi asupra unor fetiţe de 11, 12 ani, poate şi mai mici, nu numai de mult mai vestita noapte de anul nou), după ce prăvăliile şi micile magazine au fost jefuite, după ce crimele, bătăile, represiunile s-au finalizat. De aceea, în mulţi ani, în ghetorurile musulmare au înflorit bandele de traficanţi de carne vie, inclusiv, pe scară largă de minori, de traficanţi de droguri, de arme, de organe, pe care poliţia nu le deranjează pentru a nu fi acuzată de rasism.

Anchetele, atunci când sunt începute, se termină, cel mai adesea, fără urmărire penală, pentru a nu ridica suspiciuni de rasism. Tribunalele iau decizii cel puţin aberante în favoarea vinovaţilor musulmani pentru a nu provoca acuze de rasism. Câteva exemple dintre miile similare.

După ce au ajuns în Novegia în iulie, trei tineri musulmani au violat o norvegiană de 14 ani. În Norvegia, pedeapsa maximă pentru viol în grup este de 21 de ani. Unul a primit 344 ore de muncă în folosul comunității, altul 17 luni, iar al treilea 10 luni! În Finlanda, un musulman de 17 ani, care a violat o finlandeză de 13 ani, a primit 17 zile de muncă în folosul comunităţii. In Suedia, un musulman cu peste 39 de infracţiuni la activ, la o lună după ce comisese un viol anal asupra unei sudeze, este prins în timp ce întreţinea încă relaţii sexuale cu trupul deja mort al unei tinere sudeze în parcarea subterană a hotelului Sheraton din Stokholm. Nu fusese deportat după violul anal pentru ca să nu facă acelaşi lucru, după  cum se exprimase, pe post de apărător,  chiar procurorul statului, Daniel Jonsson: “Nu înțeleg de ce o femeie somaleză în acest caz, ar fi mai valoroasă decât o femeie suedeză. Dacă el ar fi deportat, ar putea comite acolo infracțiuni.”Tot în Finlanda, care nu avea până de curând violuri: o fata de 14 ani a fost violata de doi “refugiati afgani; dupa o zi, o alta fata de 14 ani a fost violata de un alt “refugiat”, iar o fata de 17 ani a fost răpita de fostul ei prieten – tot “refugiat” – legată de un scaun, stropită cu benzină şi incendiată! (Cazuri documentate de Bogdan Calehari) (Dacă sunteţi pasionaţi de violuri, crime, jafuri, terrorism, sau dacă sunteţi neîcrezători în ceea ce afirm aici, găsiţi pe internet sute şi mii de cazuri similare. Câteva zeci sunt prezentate chiar de Calehari. Căutaţi-le!)

Autorităţile centrale şi locale ajung să interzică manifestările publice ale sărbătorilor creştine pentru a nu-i deranja pe cei de o altă credinţă, care însă se pot manifesta oriunde, pe străzi, în pieţe, în bisericile creştine dezafectate sau nu. Clopotele trebuie să tacă pentru a nu-I deranja şi ofensa pe “cei de o altă credinţă”. Crucile de pe biserici şi catedrale trebuie date jos pentru acelaşi motiv. Numele lui Iisus este pus la index alături de cuvinte şi expresii triviale – vezi politica magazinelor Marks & Spencer. Din acelaşi motiv. Literatura creştină din librării trebuie data afară şi înlocuită cu coranul şi propaganda islamistă. Filmele, clipurile, reclamele stradale, din staţiile de metrou sau din oricare alt loc nu pot conţine trimiteri pozitive spre creştinism. Dar, evident, nici hinduşii, nici budiştii, nici brahmanii, nici zeniştii, nici taoiştii, nici evreii au nimic de reproşat. Doar musulmanii, socialiştii, ateiştii şi sataniştii. Care pot spune orice despre creştini, se pot manifesta oricum şi pot face orice.

“A intona un simplu „Tatăl nostru” s-a transformat, iată, într-o acţiune subversivă în Apusul odinioară creştin. La trei săptămâni înainte de Crăciun a izbucnit pe acest subiect un scandal de pomină, în Regatul Unit. Alături de valori precum libertatea de opinie şi de expresie, pe scurt, democraţia, cuvintele adresate de credincioşii creştini Tatălui Ceresc constituie, mai nou, mărul discordiei pe care şi-l dispută cu vehemenţă Biserica Anglicană şi asociaţia proprietarilor de cinematografe.

Căci ultimii au refuzat să difuzeze un spot publicitar al Bisericii, în care oameni de varii rase şi etnii, între ei africani din Somalia şi Eritreea, legaţi unii de alţii de apartenenţa la religia creştină, se reculeg şi laudă şi mulţumesc, se bucură, se roagă. Şi-o fac, murmurând cuvintele venerabilei rugăciuni, rostite de credincioşi creştini de pretutindeni, de circa 2.000 de ani.

Minutul de peliculă urmând a însoţi ultimul episod din Star Wars n-ar putea fi propagat, căci ar fi, eventual, după cum pretind proprietarii de cinema-uri, „jignitor”. Ar fi potenţial „ofensator”, la adresa necreştinilor. Mai precis, de bună seamă, a musulmanilor.” Petre M Iancu DW

“Crăciunul e o rușine pentru tot mai multe persoane din lumea occidentală. Nu chiar orice fel de persoane. În mare parte, rușinații sînt de găsit în Universități, în mass media, între politicienii de stînga și în instituțiile europene. … Universitatea din Tennessee care a elaborat un plan în 10 puncte pentru suprimarea Crăciunului. Planul interzice, dintr-un foc, apariția lui Moș Crăciun, urările, felicitările și mîncărurile tradiționale. De brad, nici nu mai poate fi vorba, deși nimic nu exclude, pe viitor, apariția palmierilor. …  La Bruxelles, tradiționalul Tîrg de Crăciun are un nume nou, luat de pe pîrtiile de schi: Plaisirs d´hiver! Plăcerile iernii! …. Lideri politici ai stîngii reușesc să se facă văzuți oriunde nu se vede o cruce sau o biserică, de preferat într-o moscheie sau în vreuna din clădirile mereu în pericol de explozie pe care stă scris, la intrare, Centru Cultural Musulman. Parlamentul European se străduie să fie cît mai european tipărind felicitări și pavoazînd interioarele oficiale cu urarea Felicitări de Sezon.” T. Ungureanu

Nu avem voie să spunem Crăciun, ni s-a interzis orice legătură cu el, şi cu tot ceea ce este asociat nu Moş Crăciun. Nici “îngeri” nu putem folosi, nici măcar decoraţiuni în formă de stea, deoarece acestea ar putea fi associate cu vreo religie, de exemplu cu Steaua lui David” – a declarat şeful Asociaţiei profesorilor de liceu din Brooklin, Mimi Ferrer.

Primarul din Lavandou (Franţa) a luat decizia de a interzice mesa duminicală în aer liber vara pentru a nu jigni islamul, ai cărui adepţi pot continua să se roage pe străzi fără ca radicalii ateişti, care vânează orice prezenţă creştină în locurile publice, să fie tulburaţi.

Iar civicii de serviciu din Occident, cei care alături de politicieni, de universitari şi mass media, dau direcţia catastrofei, deosebit de vocali acuzatori, când e vorba de creştinism, de identitate naţională, de naţiune, de tradiţii europene, sunt preşul de la uşa grajdului atunci când e vorba despre islam.

Iată câteva idei şi dintr-un articol al lui Gilles William Goldnadel despre islamo-stângismul din Franţa: Partidul comunist i-a făcut cetăţeni de onoare, în localităţile pe care le controlează, pe teroriştii islamişti. Feministele cele mai intransigente devin nevăzătoare atunci când este vorba de islamul cel mai misogin şi homofob. Liga drepturilor omului militează în favoarea voalului Islamic. Antirasiştii cei mai intrasigenţi nu văd creştino-fobia şi iudeo-fobia islamică.

 Mai direct, tot despre zona civică, dar şi despre financiară, care a finanţat şi finanţează copios această deşănţată şi ticăloasă distrugere a fiinţei omeneşti, premierul ungar, Viktor Orban, l-a acuzat pe miliardarul american de origine maghiară George Soros că este un membru proeminent al unui cerc de „activişti” care încearcă să submineze statele europene prin sprijinirea refugiaţilor care vin în Europa, relatează Bloomberg, citat de Mediafax.

„Numele său este probabil cel mai bun exemplu al celor care susţin tot ceea ce slăbeşte statele, susţin tot ceea ce schimbă stilul de viaţă tradiţional european”, a declarat Orban într-un interviu pentru postul public de radio Kossuth. „Aceşti activisti, care susţin imigranţii în mod necugetat, devin parte a acestor reţele internaţionale de trafic de persoane”, a adăugat premierul ungar.”

Nu pot decât să-i dau dreptate premierului maghiar, nu numai pentru că este un lucru rar ca un oficial maghiar să atace o personalitate mondială de origine maghiară, cât şi pentru multe alte detalii concrete legate de sprijinirea venirii musulmanilor în Europa (vezi ajutarea acestora de la plecare la sosire şi ulterior, de mai jos numitul mare afacerist şi filantrop ong-ist), context în care următoarea declaraţie din 2014 a lui Soros capătă un înţeles deplin:

“A simţi şi chiar a gândi că rasa alba este inferioară în oricare dintre planurile imaginabile este un lucru natural, dată fiind istoria sa şi documentele zilei. Fie ca statul vestic al rasei albe să piară în sânge şi suferinţă. Trăiască societatea ecologică, multiculturală, amestecată rasial şi fără clase. Trăiască anarhia!”…  Vom afirma în mod deschis identitatea noastră cu rasele din Africa şi Asia. Pot afirma cu siguranţă că ultima generaţie de copii albi se naşte acum. Comisiile noastre de control vor interzice albilor, în interesul păcii şi al eliminării tensiunilor inter-rasiale, să se împerecheze cu albi. Femeia albă trebuie să se împreuneze cu membri ai raselor negre, bărbatul alb cu femei negre. În felul acesta, rasa albă va dispărea, pentru că amestecarea negrului cu albul înseamnă sfârşitul omului alb şi cel mai sângeros inamic al nostru va deveni amintire.” (În ziarul suedez Nya Dagbladet, din 9 martie 2014)

Şi ca să nu avem niciun dubiu asupra protecţiei autorităţilor Europei de Vest pentru propriile popoare, să ne întoarcem în Germania unde, în timp ce nu a reuşit să facă decât arestări nesemnificative dintre miile de agresori din noaptea anului nou, poliţia s-a dovedit eficientă în a aresta câteva zeci de voluntari care patrulează pe străzi pentru a se opune bandelor de violatori, inclusiv pe Ivan Jurcevic, “eroul din Koln”, croatul care a bătut patru agresori şi a salvat câteva femei în noaptea de pomină.

În loc de concluzie, ce ar fi mai concludent decât ceea ce strigau agresorii din Koln către poliţiştii, care oricum nu prea ştiau ce să facă: să-şi urmeze instinctele de om şi de poliţist, şi să sară să le salveze pe femei, sau să urmeze ordinele şi să se facă că plouă.

“Un ins i-a apostrofat pe oamenii ordinii, declarând că el e „sirian”, iar ei au „obligaţia de a-l trata prieteneşte, căci a fost invitat de doamna Angela Merkel”. Altul şi-a rupt în faţa ochilor poliţiştilor sfidaţi documentele de refugiat, rânjind, căci, după cum s-a exprimat el, „Nu-mi puteţi face nimic. Mâine îmi fac rost de alte acte”. Petre Iancu, DW.

 

(Va urma)