A treia forţă din gigantica înfruntare în derulare, cea atacată de primele două (socialismul internaţional şi islamul) aflate într-o alianţă transparentă, chiar dacă nu declarată ca atare, este cea a indentitarilor. Unii îi numesc naţionalişti, eu prefer însă termenul de identitar pentru că el înglobează tot ceea ce defineşte identitatea persoanei, în primul rând identitatea spirituală – creştină, în cazul nostru – inclusiv apartenenţa la un neam, o limbă, un teritoriu. Este forţa care se ridică în primul rând împotriva socialismului şi contestă sistemul şi guvernările statelor europene pentru deriva lor antiumană, pentru corectitudinea politică, multiculturalismul, aberaţiile ideologice ale căsătoriilor homosexuale, politicii de gen, feminismului antifemeie, pentru terorismul de stat faţă de familie, religia creştină, devenite toate literă de lege. Tot această tabără contestă puternic UE ca formulă globalizatoare pentru impunerea aberaţiilor de mai sus.

Această a treia forţă este cea mai slabă şi cea mai în pericol de a fi învinsă. Şantajul confortului, al recunoaşterii sociale, frica de a nu le pierde, de a nu fi pus la colţ ca un nemernic fascist, rasist, xenofob sau nazist, laşitatea, lipsa de viziune, îi împiedică (sau încă îi împiedică), pe o mare parte dintre cei care simt că lucrurile nu merg de loc cum trebuie, să se manifeste. E adevărat, îngrijorarea, teama lor au un suport extrem de real. Ceea ce se întâmplă acum în Occident începe să amintească până la detaliu de comunismul pe care l-am trăit în Est şi Centru: orice părere critică, orice opoziţie la politica oficială, orice tentativă de protest sunt taxate imediat ca extremism de dreapta, fanatism, rasism, xenofobie, fascism, nazism, islamofobie, discurs al urii. Etichetarea aduce după sine avertismentele poliţiei de a nu-ţi mai exprima nici pe internet criticile, pierderea locului de muncă, arestarea, pierderea proprietăţii, condamnarea, ţintuirea la stâlpul infamiei, respingerea din societatea sănătoasă.

Primul lucru care trebuie spus este acela că în acest moment forţa identitară nu este organizată, nu are o osatură şi nici o evaluare credibilă, sondajele, care o estimează în jos, fiind atât de uşor de falsificat şi folosind mai ales pentru dezinformare şi propagandă falsă. Mai multe sondaje efectuate în decembrie 2014 arătau că majoritatea populaţiei germane este critică faţă de politica oficială. Unul dintre ele, făcut pentru Der Spiegel în decembrie 2014 arăta că 65 % dintre cetăţeni consideră că guvernul nu ia în seamă îngrijorarea lor privind politica de imigraţie şi de azilare, 28 nu sunt de loc de acord cu ea, iar 34 observau o islamizare crescândă a Germaniei. Un raport al Fundaţiei Bertelsmann completat de o cercetare a TNS Emnid din noiembrie 2014 arăta că 57 % dintre repondenţi considerau islamul un pericol, 40 % se simţeau străini în propria ţară, 24 afirmau că ar dori să împiedice viitoare imigrări muslmane. Vă imaginaţi cum au evoluat aceste cifre după anul 2015 şi începutul lui 2016. Realitatea arată că, în cofnormitate cu standardele socialiste la zi, majoritatea populaţiei germaniei este rasistă, xenofobă, nazistă. Oare aşa să fie? Sau e doar îngrijorată, critică, dezamăgită, supărată?

Forţa identitară se găseşte, mai ales zona reacţiilor populare, la începutul implicării sale active fie pe internet, fie prin mitinguri şi marşuri, fie prin acţiuni de organizare a unor gărzi civile/formaţiuni paramilitare, sau la nivelul unor acţiuni agresive anarhice împotriva sistemului şi a migratorilor. După cum este şi firesc, numai unele dintre aceste forme de organizare sunt transparente, declarate, vizibile. O bună parte, care estimăm că va creşte, din cauza poziţionării autorităţilor în mod deschis de partea islamiştilor, va rămâne ascunsă, ilegală, clandestină. La 70 de ani după începerea celui de-al doilea război mondial, în Europa începe să se ţeasă o reţea densă de organizaţii de partizani. Cei mai mulţi dintre protestatari se autodenumesc patrioţi. În continuarea textului voi folosi această denumire.

Internetul este, deocamdată, principalul loc de confruntare, pe care îl stăpânesc identitarii şi datorită căruia au obţinut primele victorii. Aici se adună şi se răspândesc informaţiile, cetăţenii nemulţumiţi îşi spun of-ul, se comunică, se mobilizează, se organizează. Datorită lui s-a aflat de agresiunile de la Koln şi din celelalte oraşe germane, de multe alte acte de agresiune ale migratorilor, sau de actele de revoltă ale indigenilor. Aici este principala tribună a partidelor şi organizaţiilor care nu trec de bariera „mediei mincinoase” cum este catalogată media principală de către protestatari.

Cu toţii, şi cei de pe internet, şi cei de la mitingurile paşnice şi cei din formulele organizate sunt calificaţi de propaganda politico-civico-mediatică la putere, ca nazişti deşi criticile, cererile, propunerile, obiectivele lor sunt la ani lumină de ceea ce a caracterizat nazismul. Citiţi aici „tezele de la Dresda”. Veţi descoperi nişte revendicări de bun simţ şi întru nimic rasiste sau naziste. Despre multe dintre formulele clandestine, probabil, nu vom şti nimic mai mult timp, până când va veni vremea ieşirii la suprafaţă pentru înfruntarea deschisă. Unele deja acţionează. Evident este multă naivitate, entuziasm momentan, lipsă de pregătire, chiar prostie, greşeli, renunţări, dezertări, suişuri şi coborâşuri. Pe ansamblu însă asistăm la o multiplicare substanţială a manifestărilor de opoziţie la politica de islamizare a Europei de Vest.

În cele ce urmează voi semnala principalele planuri de dezvoltare a rezistenţei europene, cu nominalizări şi cu exemple de formule de organizare şi tipuri de acţiuni.

Pe nivelul politic, în ultimii ani şi, mai ales în ultimele luni, partidele identitare, etichetate şi ca eurofobe, islamofobe, au înregistrat avansuri considerabile situîndu-se în multe state vest-europene în primele trei poziţii. Frontul Naţional (Franţa), Partidul pentru Libertate (Olanda), Alternativa pentru Germania (ajunsă acum cîteva zile pe locul 3), Partidul Poporului (Danemarca), Partidul Poporului (Elveţia), Partidul Libertăţii (Austria), Noua Alianţă Flamandă (belgia), Partidul Finlandezilor, Partidul Progresului (Norvegia), Partidul Democrat (Suedia); Partidul pentru Independenţă (Marea Britanie) sunt cu toatele partide de peste 15 %, în creştere, prezente în parlamentele statelor respective şi uneori chiar în coaliţii de guvernare. Ele sunt din ce în ce mai populare în rândul bărbaţilor cu vârsta sub 30 de ani, comunică un studiu publicat la Bruxelles de centrul britanic de reflecţie Demos, extinderea islamismului fiind percepută ca o ameninţare şi unind tot mai multe persoane în Europa. Studiul poate fi citit aici: http://www.demos.co.uk/project/populism-and-its-moral-siblings/.

Aceste partide plus altele mai mici sau din Europa Centrală şi de Sud-Est s-au reunit săptămâna trecută la Milano, într-o primă mare întâlnire pan-europeană după formarea în iunie 2015 a unui grup parlamentar european “Europa Naţiunilor şi a Libertăţii”.

Pe un alt nivel avem zona civică, formată din mii de organizaţii civice cu o asumare identitară mai largă, sau nişate doar pe un anumit segment al problematicii, cât şi formule înscrise ca ong dar considerate grupuri sau mişcări politice, date fiind revendicările lor cu referire exclusive la politică.

Cea mai cunoscută dintre acestea este PEGIDA (Patrioţii europeni împotriva islamizării Vestului), născută în octombrie 2014 la Dresda, care a reuşit să scoată în stradă, la marşurile din seara zilelor de luni, mii şi zeci de mii de oameni – de la câteva zeci la înfiinţare, la 7.500 în peste numai două luni, în decembrie 2014. O cercetare a institutului Emnid din decembrie 2014 arăta că 53 % dintre germanii din estul Germaniei şi 47 % dintre cei din vest manifestau simpatie pentru demonstraţiile Pegida. La comemorarea recentă a atacurilor de la Charlie Hebdo au participat  40.000 de manifestanţi, după evaluarea Pegida, 25.000 după cea a politţiei. Pegida are mai multe surori în Germania cu nume adaptatee după localităţile în cre activează: Fragida (Frankfurt), Bogida (Bonn), Legida (Leipzig), Dugida (Dusseldorf), Dagida (Darmstadt) etc. Modelul Pegida a fost preluat de grupuri din alte state, recent anunţându-se lansarea Pegida Irlanda, al 15-lea din afara Germaniei.  Mişcarea are 200000 de simpatizanţi pe pagina de Facebook.

Cam în aceeaşi perioadă în care partidele se întâlneau la Milano, la Roztoky, în apropiere de Praga (Cehia) se întălneau reprezentanţii Pegida Germania şi ai altor 13 mişcări similare din Europa, unele filiale locale ale Pegida din alte state, pentru a pune bazele coaliţiei “Fortăreaţa Europa”. S-a semnat declaraţia de la Praga în care se afirmă că “istoria civilizaţiei vestice poate să ia sfârşit în curând prin cucerirea Europei de către islam” şi s-a anunţat organizarea de marşuri de protest în 6 februarie în 14 ţări printre care Elveția, Italia, Estonia, Franţa, Finlanda, Germania, Austria, Polonia, Republica Cehă și Slovacia.

În faţa indiferenţei poliţiei, cetăţenii europeni se organizează în gărzi civile/formaţiuni paramilitare (vigilante groups) care îşi propun patrularea pe străzi pentru protecţia localităţilor adică a cetăţenilor şi a locuinţelor. Contestate de autorităţile centrale şi locale şi de către poliţie, respectivele initiative funcţionează deja în oraşe din Germania, Finlanda, Suedia, Belgia, Olanda, Danemarca.

Primul grup lansat în Gernania a fost în 7 ianuarie 2016 cel din Dusseldorf denumit “Dusseldorf veghează”, asumat ca o ligă pentru protecţia cetăţenilor. În numai o zi de la lansare avea deja 2300 de membri. Ca răspuns la citici, fondatorul grupului a accentuat faptul că acesta nu-şi propune acţiuni de justiţie sau de violenţă, ci numai să fie “prezent şi atent” la evenimentele publice importante, în serile din weekend şi în jurul punctelor nevralgice, cum ar fi unităţile de învăţământ. În opt zile grupul avea deja 13.000 de membri şi patrule pe străzi.

Un grup similar „Kassel veghează” s-a format în Kassel în 26 ianuarie şi avea deja în 29 circa 2000 de membri, patrulele fiind organizate prin mesageria WhatsApp şi Facebook. Populaţia poate sesiza infracţiunile de pe mobil, iar membrii grupului, ca şi în toate celelalte cazuri de astfel de patrule, încearcă să oprească agresiunea şi să reţină agresorii până al sosirea poliţiei.

Printre oraşele în care s-au organizat astfel de gărzi civile sunt cele cu filiale Pegida dar şi altele, cum ar fi hamburg, sau Flensburg la graniţa cu Danemarca. Nu e nicio supriză că în timp ce nu reuşesc să prindă, sau eliberează migratori, care au săvârşit agresiuni sexuale, distrugeri, atacuri, jafuri, poliţia s-a dovedit deosebit de vioaie atunci când a fost vorba de membrii patrulelor civile, arestându-l chiar şi pe Ivan Jurevic, eorul din Koln (cel care a salvat 4 femei la Koln) după ce acesta s-a alăturat unei astfel de patrule.

În Finlanda  a apărut un grup numit „Soldaţii lui Odin”, ai cărui membri, purtând jachete negre şi pălării cu însemnele „S.O.O”,   patrulează pe străzi în mai multe oraşe în care au fost găzduiţi azilanţi, pentru a proteja cetăţâenii de „intruşii musulmani”.

O altă formă de formă de rezistenţă sunt revoltele spontane.

În noaptea de joi spre vineri, tinerii musulmani corsicani care controlează cartierul Jardins de l’ Empereur din Ajaccio, s-au gândit că n-ar fi rău ca, cu ocazia “sărbătorii satanice” a Crăciunului, să le facă un botez surpriză pompierilor din oraș. Adică, să organizeze și la Ajaccio, ceea ce în Franța continentală a intrat demult în tradiția urbană: pe cât de cunoscuta, pe atât de nocturna “guet apens”. Asta a fost cauza.

Pompierii trimiși la locul incendiului au realizat că nu este în regulă ceva și au încercat să întoarcă mașina. Prea târziu, erau deja înconjurați de câțiva zeci de “tineri” cagulați care, după ce au spart cu pietre geamurile mașinii, au atacat vehiculul de intervenție cu bare de fier și sticle cu acid clorhidric. Conform mărturiei unuia dintre pompieri, nu s-a strigat “Allah Akbar”, ci doar “Cărați-vă corsicani murdari” și “Aici nu sunteți la voi”! Normal, cartierul al cărui nume amintește de cel care i-a înfrânt pe musulmani la Abukir a devenit azi o parte din Dar Al – Islam. Doi pompieri și un polițist au fost răniți. Nu s-au efectuat arestări. Până aici “procedura” a fost respectată ad-litteram.

Dar Corsica nu este Franța. În noaptea aceea, pompierii răniți au fost vizitați la spital de rudele lor, iar a doua zi circa 600 de corsicani au luat cu asalt Jardins de l’Empereur, strigând “Arabi Fora” (Arabii afară) și “Aici suntem la noi”! Un “lacaș de rugăciune” musulman (neautorizat) a fost atacat, geamurile sparte, iar interiorul lui vandalizat. Numai intervenția salutară a forțelor de ordine a împiedicat ca situația să scape total de sub control. Acesta a fost efectul cauzei.– relatează Bogdan Calehari.

În 18 ianuarie, în oraşul Heesch, a patra revolta anti-invadatori din Olanda, a adunat în centrul oraşului peste 1000 de protestatari, care au atacat clădirea consiliului local cu diverse proiectile (ouă, pietre, lemne) (Anterioarele revolte avuseseră loc în Gendermalsen, Steenbergen şi Purmerend) în timpul unei şedinţe a consiliului în care se discuta construcţia unui centru pentru refugiaţi de 500 de locuri.

Vineri, 29 ianuarie, în centrul Stockholmului, în timpul unui marş, pe durata căruia au fost distribuiţi fluturaşi cu sloganul “ Acum e de ajuns”, peste o sută de bărbaţi cu cagule negre au atacat imigranţii întâlniţi pe străzi. A doua zi Partidul Democrat a organizat o demonstraţie în timpul căreia s-a cerut demisia guvernului pentru administrarea dezastruoasă a crizei refugiaţilor.

Astfel de revolte, marşuri şi mitinguri spontane, provocate cel mai adesea de intenţia aducerii în locaţităţile respective a unor migratori au avut loc în lunile din urmă cu sutele în toate statele Europei de Vest şi arată, alături de celelalte forme orgaizate de rezistenţă, o mobilizare tot mai amplă a europenilor. O forţă puternică, dar încă haotică şi condusă adesea doar de dorinţa confruntării, o formează suporterii echipelor de fotbal. În măsura în care aceştia reuşesc să depăşească această pornire, să înţeleagă cu adevărat fenomenele şi să se disciplineze, va constitui o component viitoare extrem de importantă a rezistenţei antiislamice.

Dar cea mai dură şi poate mai expresivă şi mai eficientă formă de rezistenţă este cea ascunsă, cea difuză, a unor anonimilor din populaţia largă. Date fiind ordinele de a ţine secretă revolta populaţiei, cifrele reale sunt rareori date publictăţii de către poliţie sau prezentate de media. Totuşi, un articol recent din  Tageszeitung (TAZ) despre natura tot mai violentă a mişcării anti-invazie, dezvăluia că poliţia germană înregistrase deja, în primele 25 de zile ale lui 2016, 35 de atacuri ale unor clădiri pentru refugiaţi. Conform lui TAZ, patrioţii germani înfăptuiseră, în perioada ianuarie-noiembrie 2015, 12.660 de infracţiuni anti-imigranţi, printre care 1005 împotriva unor clădiri şi a unor refugiaţi (de cinci ori mai multe decât în 2014), 846 de agresiuni violente (doar 28 în 2014), 92 de incendieri de aşezăminte (doar 6 în 2014). Atacurile au culminat cu aruncarea unei grenade, vinery 29 ianuarie, asupra unui astfel de centru.

În Suedia, patrioţii suedezi incendiază centrele pentru azilanţi în ritmul de unul la două zile, astfel că guvernul şi autorităţile locale au început să ţină secrete adresele locaţiilor în care sunt găzduiţi migratorii, iar poliţia efectuează în permanenţă raiduri nocturne cu elicopterele pentru a încerca să prevină noi atacuri.

Cele de mai sus sunt numai câteva exemple, linii directoare pentru a înţelege ceea ce se întâmplă de această parte a baricadei. Din citirea a sute de articole, de pe zeci de site-uri, a informaţiilor prezentate de surse oficiale, sau independente, de observatori, comentatori şi analişti, reiese o tot mai hotărâtă şi mai amplă replica faţă de politica de islamizare forţată a Europei şi de disoluţie a identităţii persoanei ca fiinţă complex construită în jurul unei axe spiritual verticale.

Cum pe de altă parte, monitorizările legate de incidentele, infracţiunile, crimele comise de migratori ne arată zilnic astfel de evenimente, tot mai multe, tot mai diverse, tot mai îndrăzneţe, este de aşteptat să crească nemulţumirea şi revolta şi să se înmulţească acţiunile rezistenţei. Desconsiderarea premeditată a siguranţei şi bunăstării cetăţenilor obişnuiţi va duce, ca răspuns la actele de violenţă şi de crimă ale migratorilor, la intrarea în acţiune a unor “plutoane ale morţii” organizate de foşti militari şi poliţişti, inclusiv personal din serviciile secrete, activi sau retraşi din activitate. Iar în timp, la aceştia va ajunge destul armament, dacă nu a ajuns deja, pentru a organiza o rezistenţă armată în previzibilele ciocniri sîngeroase care vor urma şi care vor conduce spre războaie civile în toate statele vest europene.

Pentru că tot vorbim despre arme, să ne întoarcem către populaţie şi înarmarea voluntară a acesteia. Comerţul de specialitate din Germania a înregistrat creşteri de peste 600 % în anul 2015 faţă de 2014 de vânzări ale produselor pentru autoapărare, de la sprayuri cu piper la pistoale şi carabine. Evenimentele din Koln, crimele din Suedia şi Austria şi violurile tot mai numeroase au făcut ca luna ianuarie 2016 să stabilească noi recorduri, unii comercianţi având vânzări cât pentru tot anul precedent.

 

Va urma.