Merită să fii informat, cel puţin ca să nu mori idiot!

Ne spune generalul francez Dominic Delawarde, fost înalt responsabil al spionajului militar francez, şef la „Situaţii-informaţii-război electronic” pe lângă Statul Major interarme pentru planificare operaţională.

Nu credeam ca vreodată să întâlnesc un general, în plus din serviciile secrete, care să gândească şi să vorbească ca noi, cei care privim cu suspiciune îndreptăţită statul vizibil/paralel din ţările şi din lumea în care trăim, cu care să avem o identitate de idei, opinii şi concluzii. Chiar dacă nu mai aveam nevoie de dovezi în acest sens, căci lumea, lucrurile care „sunt făcute” să se întâmple, vorbesc de la sine, totuşi o astfel de întâlnire este o mare bucurie. Activitatea lui anterioară, experienţa lui, informaţiile deţinute sunt o confirmare fără putinţă de tăgadă că nu greşim.

O dublă bucurie însă pentru îi poţi ajuta pe alţii să apuce p drumul bun. Căci poţi folosi cuvintele sale în discuţiile cu cei plătiţi (direct, sau indirect, prin traiul bun, cum ar fi mulţi din elitele noastre umaniste), sau spălaţi pe creier, care nu acceptă nu acceptă concluziile, raţionamentele tale. Dacă spui că SUA se manifestă agresiv faţă de Rusia, eşti rusofil, kgbist, putinist. Dacă spui acelaşi lucru despre SUA- China, eşti comunist. Şi aşa mai departe. Chiar dacă numai critici politica externă americană, fără a face referire la un stat anume, sau numai la un stat anume. Evident că aceştia vor fi în stare să spună şi despre un general de la vârsful serviciilor secrete  că este agentul altora. Dar e mai complicat, din moment ce nimeni la el acasă nu a spus-o, nu este anchetat, suspectat măcar de relaţii necuvenite cu un stat străin. Dar ţinta, după cum spuneam nu sut aceşti zombi, ci spectatorii acestor discuţii, cei care nu sunt încă împietriţi fără întrebări în existenţa trupului, ci caută şi răspunsuri la temele care îi asaltează zi de zi, de la viaţa particulară la cea internaţională. Ei pot fi ajutaţi să apuce pe drumul cel bun al cunoaşterii de lume şi de sine.

Într-un lung articol, generalul, astăzi în retragere, ne sfătuieşte să ne informăm şi cum să ne informăm. Voi începe cu concluziile, un soi de rezumat al pledoariei sale pentru informare.

Este foarte bine ca să se diversifice sursele de informare, să ieşim dintr-o viziune exclusiv naţională, să dăm dovadă de spirit critic şi să nu acordăm niciodată întreaga încredere unei surse sau alteia, să ne ferim de „experţii autoproclamaţi” şi de „sursele autorizate”, care se manifestă în presa noastră mare … Aceştia se aşează, de obicei, după cum bate vântul pentru a nu displăcea şi a fi reinvitaţi. Ei participă la dezinformare cu atât mai eficient cu cât sunt prezentaţi ca „experţi” şi „neutri”, în timp ce ei nu sunt, cal mai adesea, nici una, nici cealaltă.

Trebuie să ne ferim de unanimitate şi de terapia ciocan aplicată de marile media care, după Jean Francois Kahn, expert în materie, „Ling, Trădează şi Linşează” în haită pentru că sunt complici. Această unanimitate ar trebui să ne trezească îndoiala atunci când sunt abordate subiecte sensibile: alegeri prezidenţiale, Orientul MIjlociu, denigrarea Rusiei sau a Iranului etc.

În afară de media mainstream, există pe net site-uri de re-informare, care prezintă adesea faptele ascunse şi puncte de vedere alternative, pe care le consider, din experienţă, fiabile şi credibile şi, mai ales, argumentate şi „sursate” în mod real.

Există, de asemenea, agenţii de presă străine, care difuzează informaţia în franceză sau în engleză şi care sunt la fel de credibile (sau de puţin credibile) ca şi ale noastre (americane, canadiene, belgiene, israeliană, iraniană, rusă, chineză, libaneză, siriană, elveţiană….).

De ce oare ar trebui să fie mai credibilă decât altele o agenţie de presă numai pentru că este franceză?

Trebuie să ne construim propriile convingeri adunând faptele, toate faptele, studiind toată gama de interpretări posibile şi de opinii, pentru a ne face propria idee despre adevărul cel mai probabil.

Iată şi câteva ponturi pentru a verifica informaţia:

1.  Este informaţia cu adevărat credibilă? Este genul de întrebare pe care ar trebui să ne-o punem în cazul Skripal, de exemplu…

2. Ce agenţie de presă sau institut de sondaj este la originea ei şi care este gradul de credibilitate?

Exemplu concret: Poate fi OSDH (Oficiul sirian pentru drepturile omului), citat foarte des de mediile noastre în povestea siriană, o sursă credibilă din moment ce este situat în Londra, este constituit dintr-un calculator şi un singur individ, care preitnde că are o reţea de informaţii în teren şi care este subvenţionat de occidentali, ei înşişi agresori alături de rebeli?

3. Cine a decis să ne prezinte această informaţie (sau minciună), în ce moment precis, în locul altuia (sau pentru a-l acoperi pe un altul, poate mai important..)?

4. În ce măsură corespondentul local al agenţiei ar fi putut să mintă, să ascundă fapte, să minimalizeze sau amplifice anumite aspecte din motive personale?

5. Care sunt identităţile şi CVurile proprietarilor media, directorilor, prezentatorilor şi mai ales ale „experţilor” care intervin pentru a ne explica şi interpreta faptele în locul nostru?

Exemplu concret: Sunt jurnaliştii imperiului de presă deţinut de israelianul Drahi (L’Expres, L’Expansion, L’Etudiant, Liberation, BFM, RMB …..) obiectivi atunci când tratează problemele din Orientul Apropiat sau Mijlociu? Acelaşi lucru pentru grupul „Le Monde”, deţinut de Xavier Niel, israelian, acţionar majoritar la Golan Telecom şi patrtener cu Drahi.

6. Cui foloseşte?

Exemple concrete: ştirile despre armele de distrugere în masă ale lui Saddam (minciună justicând un război); utilizarea de gaze de către Assad (atac steag fals şi gaze utilizate de către rebeli); moartea lui Nemţov (opozant cu 1 % în sondaje), cazul Skripal (ex-spion retras) (crime ale cuiva care caută să provoace o criză serioasă între UE şi Rusia).

Atunci când o informaţie şi/sau un nsubiect este dezbătut în buclă, zi după zi, în maniera „ciocan de presă”, înseamnă că am intrat în domeniul „războiului informaţiei”. şi atunci trebuie puse în plus alte întrebări:

1. Care să fie obiectul acestei spălări a creierului?
2. Încearcă cineva să modeleze opinia?
3. Se încearcă certificarea unei minciuni ca adevăr?

Este suficient, pentru a păta sau discredita pe cineva, să repeţi fără pauză, zi după zi, că este un „mare rău”. Oamenii vor ajunge să creadă. Vezi: Putin, Trump; Assad, Saddam, Khadafi, Kin Jong-un, Le Pen.

Mai multe la: https://reseauinternational.net/etre-bien-informe-ca-se-merite/#y2msF6I3cAUqch3s.99